Taxa de liberă trecere care ar trebui să fie achitată către municipalitatea botoşăneană este evitată de o bună parte a firmelor locale de transport în comun sau de cele din domeniul construcţiilor. Motiv pentru care în acest încasările la această taxă abia au depăşit 50% din totalul programat să fie colectat la bugetul local.
Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, administratorii firmelor locale care ar trebui să îşi achite aceste obligaţii financiare refuză acest lucru în principal din rea voinţă şi nu din cauza faptului că taxa ar fi în cuantum mare. Acestea sunt stabilite în funcţie de tonajul maşinii şi trebuie plătite o dată pe an.
„Am avut încasări de peste 2 miliarde, anul trecut am avut de 1,4 miliarde. Vă asigur că este sub 60% din ceea ce ar trebui de fapt să se încaseze în mod real, dar mă rog, astea sunt realităţile. Toţi spun că vai de mine noi suntem aceia răi că îi punem să plătească, dar ei nu se gândesc cât rău fac, să spunem că pentru un autocar plăteşti 8 milioane pe an, dar gândeşte-te câte curse faci tu în anul ăla cu autocarul respectiv, câte curse îţi pleacă ţie”, a declarat
viceprimarul Florin Ghiorghiţă.
„Când îi vezi toată ziua sunt pe străzi”
Un alt motiv pentru care taxa de liberă trecere nu este achitată derivă şi din sancţiunile mici, respectiv 500 de lei, la care sunt pasibili şoferii, cu toate că acestora li se aplică şi puncte de penalizare.
„În general firmele de transport se sustrag de la plată şi constructorii se sustrag, că el spune că lucrează cu doar trei utilaje în Botoşani şi restul le ţine, dar când îi vezi toată ziua sunt pe străzi”, a mai spus
Florin Ghiorghiţă. Poliţiştii rutieri din echipajele de la Poliţia Locală au atribuţii în a-i sancţiona pe conducătorii auto de utilaje sau autocare care sunt depistaţi că circulă fără taxa de liberă trecere.
Gabriela ERDIC
CITEŞTE ŞI:
Taxa de liberă trecere a adus 60.000 de lei la vistieria municipalităţii