Primăria Botoşani a organizat o licitaţie pentru contractarea unui credit bancar, suma împrumutată fiind necesară pentru susţinerea părţii de cofinanţare la proiectele europene care urmează a fi derulate.
La etapa care a avut loc astăzi, luni 19 martie, respectiv cea de deschidere a criteriilor de calificare s-au prezentat însă doar două bănci, CEC şi Carpatica.
„Nu au venit mai mute bănci, noi aşteptam mult mai multe, o să vedem de acum cum decurge şi procedura de negociere. Există şi posibilitatea în cazul în care nu se ajunge la o soluţie convenabilă municipalităţii, adică la nişte procente convenabile, să anulăm licitaţia şi să o repetăm dacă e cazul”, a afirmat
Florin Ghiorghiţă.
În cazul în care la negocieri nu se va ajunge la o ofertă care să fie satisfăcătoare pentru municipalitate, licitaţia urmează a fi repetată. Florin Ghiorghiţă s-a arătat mirat de lipsa neaşteptată de interes din partea instituţiilor bancare în condiţiile în care reprezentanţii acestora iniţial s-au arătat interesaţi de o eventuală colaborare cu Primăria.
„Mă miră că bănci foarte, foarte mari care şi-au manifestat interesul pe parcursul anului trecut şi anului acesta şi ne-au tot stresat că vor să vină, să dea bani, să ne împrumute, nu au venit la licitaţie. Dacă mai erau încă două era super, pentru că altfel decurgeau negocierile”, a mai spus
viceprimarul. Suma care ar urma să fie împrumutată se ridică la 20 de milioane de lei noi pentru o serie de proiecte europene. Este vorba de
Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Botoşani pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei energetice, unde se intenţionează repartizarea a 10 milioane de lei,
Parcul Regional de Agrement Turistic şi Sportiv “Cornişa”, pentru care se are în vedere distribuirea a 5 milioane de lei şi
Reabilitare şi Modernizare Străzi Urbane, pentru care se vizează alocarea a 5 milioane de lei.