Autorităţile locale au lucrat intens la pregătirea Stadionului Municipal pentru meciul de amploare care va avea loc între Naţionala de Tineret a României, cu cea de aceeaşi talie a Angliei. Astfel, arena sportivă va arăta ca la carte, iar numărul suporterilor care şi-au anunţat deja prezenţa a depăşit aşteptările. „
La Stadion oricum pregătirile sunt în proporţie de peste 98% sunt finalizate, pînă sîmbătă vor fi în proporţie de 100% finalizate, tot ce a fost important de făcut a fost făcut, mai este de amplasat un steag mare care va acoperi partea de peluză unde nu sunt montate scaunele, în rest cam totul este făcut, condiţiile vor fi foarte bine, pentru cei care vor participa la meci, jucători, oficiali”, a declarat
Florin Ghiorghiţă. De asemenea, au fost achiziţionate şi două plasme pentru reprezentanţii Federaţiei care vor sta la tribuna oficială şi două televizoare, şi totodată au fost trase cablaje pentru televiziune. În total a fost cheltuită suma de 40.000 de lei, care provine din sponsorizări.