Muzeul Județean Botoșani, prin Secția de Artă Plastică – Etnografie – Științele Naturii, s-a alăturat partenerilor săi, Muzeul Țăranului Român București, Muzeul Olteniei Craiova, Muzeul de Etnografie din Piatra-Neamț, Muzeul Astra, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Baia Mare și Muzeul Maramureșan Sighetul Marmației, pentru organizarea expoziției intitulată „Tehnici tradiționale de realizare a scoarțelor în România – element de patrimoniu cultural imaterial UNESCO”.
Concepută ca o punere în practică a demersului de recunoaștere internațională a meșteșugului amintit, aceasta a reunit elemente de patrimoniu etnografic de o certă valoare, care să reprezinte o invitație pentru public de a redescoperi tehnicile tradiționale de țesere a covoarelor din diverse zone ale țării.
Muzeul Județean Botoșani, a cărui prezență în expoziție s-a constituit într-o reafirmare a valorii patrimoniului etnografic local, cu o participare materializată prin etalarea unui număr de 19 piese, a fost reprezentat de Maria-Laura Tocariu (șef de secție) și Ioana Gina Poleac (conservator bunuri culturale).
Susținută de un număr mare de iubitori ai culturii tradiționale, deschiderea expoziției, din data de 5 februarie 2025, a marcat, totodată, împlinirea a 35 de ani de la redeschiderea Muzeului Național al Țăranului Român. Expoziția poate fi vizitată până pe 23 martie 2025, în Sala Noua Galerie.
Icoane din argint - Bijuterii spirituale ale credinței ortodoxe
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Programul „Noua Casă” continuă: S-a aprobat plafonul de garantare
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Weekend plin de activități și evenimente dedicate copiilor la Iulius Mall Suceava
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
4 jocuri de masa si carti populare in cazinourile online
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile