Instituția Prefectului de la Botoșani a intrat deja în activitățile specifice pentru pregătirea scrutinului de alegeri ce a fost programat pentru data de 11 decembrie și în cadrul căruia vor fi desemnați noii componenți ai Parlamentului României, senatori și deputați.
De asemenea, în cursul zilei de astăzi, 30 septembrie 2016, la sediul Tribunalului Botoșani a avut loc tragerea la sorți pentru desemnarea președintelui și locțiitorului acestuia pentru Biroul Electoral de Circumscripție Județeană Botoșani.
”Din cei șase judecători din cadrul Tribunalului Botoșani care și-au dat acceptul de a face parte din BECJ, au fost trași la sorți de către dna președintă următorii judecătorii: Dică Aurel Liviu, Cotoi Florin și Ungureanu Mihaela. În termen de 24 de ore de la desemnarea prin tragere la sorți a celor trei judecători va avea loc ședința în care vor fi desemnați președintele, respectiv locțiitorul BECJ”
Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani
Tragerea la sorți a avut loc tot astăzi și s-a stabilit ca BECJ să fie condus de președintele Mihaela Ungureanu, cu Florin Cotoi vicepreședinte și Aurel Cotoi în calitate de membru.
Prefectura a început activitățile din cadrul calendarului stabilit pentru organizarea alegerilor și care va ajunge la final odată cu predarea către președinții birourilor electorale a buletinelor, ștampilelor sau a listelor electorale permanente.
”Astăzi voi emite un ordin privind grupul tehnic de lucru, am emis ordinul cu dimensiunea și confecționarea ștampilelor BEJ și a ștampilelor de control, am întocmit și ridicat pe SEAP caietul de sarcini privind tipărirea buletinelor de vot, deci suntem în grafic cu calendarul stabilit prin Hotărâre de Guvern”
Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani
Conform calendarului, prefectul se ocupă de comunicarea către Autoritatea Electorală Permanentă a numărului de alegători înscriși în Registrul Electoral, asigurarea confecționării ștampilelor dar și tipărirea buletinelor de vot precum și instruirea personalului implicat în desfășurarea alegerilor.
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Primele exit poll-uri: Bătaie între Lasconi și Călin Georgescu pentru turul II
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
ACUM: Atmosferă de așteptare în sediul PSD, se așteaptă primele exit-poll-uri – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Angajat al unui local public din Botoșani AMENDAT de polițiști în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024