Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, recomandă din nou masca în spațiile închise.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis luni, 4 iulie, că măştile de protecţie vor fi folosite obligatoriu în spitale pentru a preîntâmpina răspândirea infecţiilor nosocomiale.
Purtarea măştii de protecţie în interiorul unităţilor medicale este inclusă în legislaţia privitoare la protecţia pacienţilor în spitale. De aceea, Alexandru Rafila i-a informat pe reprezentanţii direcţiilor de sănătate că trebuie să aplice prevederea.
De asemenea, Alexandru Rafila le recomandă românilor care pleacă în concediu cu avionul sau autocarul să folosească masca în spațiile închise.
„Sfatul meu e să utilizeze masca în interior, când călătoresc cu avionul sau autobuzul. Din câte știu, festivalurile sunt în aer liber, iar transmisibilitatea e mai redusă”, a spus Rafila luni, răspunzând unei întrebări privitoare la aglomerațiile de la festivalurile organizate în această vară.
Un număr de 7.726 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în perioada 27 iunie – 3 iulie, a informat, luni, Ministerul Sănătăţii. În ultima săptămână, numărul infectărilor aproape s-a dublat faţă de săptămâna precedentă (20 – 26 iunie), când s-au înregistrat 3.974 de cazuri.
Ministrul Sănătății a arătat că cele mai multe cazuri au fost înregistrate în București.
„Unele măsuri autoritare nu și-au atins scopul și au format o iritare în rândul populației. Exemplele personale sunt bune. Apropo de cazuri: circa o treime din ultima săptămână au fost în București, 2000 și ceva de cazuri. Apoi Cluj și Brașov. E clar că Bucureștiul rămâne epicentrul. Din acastă cauză și primele măsuri sunt luate aici”, a conchis Rafila.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024