Sâmbătă la amiază Poliţia municipiului Dorohoi a fost sesizată prin apel de urgenţă de către Iulian P., un şofer din Botoșani, cu privire la faptul că a fost implicat într-un accident rutier produs pe Bulevardul Victoriei din municipiul Dorohoi, iar celălalt conducător auto a părăsit locul faptei.
Cercetările efectuate de poliţişti au stabilit că pe la 11:30, Andrei V., de 24 ani, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Italia, efectuând manevre de mers înapoi pentru a ieși dintr-o parcare, nu a acordat prioritate autoturismului condus regulamentar de Iulian P., de 31 de ani, determinându-l pe acesta să frâneze brusc, pentru a evita o coliziune.
În aceste împrejurări, între cei doi conducători auto a avut loc un conflict verbal. Iulian P. a coborât din autoturism şi a fost accidentat intenţionat de Andrei V., după care acesta a provocat avarii ambelor autovehicule şi a părăsit locul faptei.
Era şi băut
Peste o oră conducătorul auto nervos a fost depistat pe strada Dimitrie Pompeiu din municipiul Dorohoi. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, tânărului fiindu-i recoltate şi probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, Iulian P. a fost transportat la Spitalul municipiului Dorohoi, unde a primit îngrijiri medicale, fără a rămâne internat. Faţă de Andrei V. se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală și părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului, dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracţiuni. De asemenea, poliţiştii au dispus măsurii reținerii pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani, în vederea arestării preventive.
VEZI ŞI:
Italian luat pe sus de tren într-o maşină românească – GALERIE FOTO