Întâlnirea de la București care a avut loc cu președintele PNL, Nicolae Ciucă s-a finalizat cu o concluzie pentru Filiala Județeană de la Botoșani.
S-au întâlnit cu liderul național Costel Șoptică, actualul președinte al PNL Botoșani și Valeriu Iftime, un prezumtiv înlocuitor al său pe funcția politică.
Neoficial s-ar fi ajuns la un compromis menit să ridice scorul partidului la alegerile care vor avea loc anul acesta. Iar Costel Șoptică ar fi fost de acord să-i cedeze locul omului de afaceri Valeriu Iftime.
Toate concluziile însă urmează a fi oficializate într-o conferință de presă care va avea loc mâine, de la ora 13:00 la sediul PNL.
Costel Șoptică a infirmat astăzi că și-a depus demisia: „Azi, în momentul ăsta, nu. Mâine la 1 discutăm la conferință de presă cu toată lumea odată”, a declarat Costel Șoptică imediat după întâlnire.
Aceeași abordare a avut-o și Valeriu Iftime care a recunoscut că s-a convenit ca singurul mesaj unitar să fie făcut public de la partid.
Iar intrarea sa în PNL nu are scopul de a destabiliza partidul. Dimpotrivă, pentru a coagula mediul de afaceri în jurul formațiunii.
„Primul lucru pe care am vrut să-l spunem și trebuie să spunem asta, dl Șoptică n-a trădat pe nimeni. A aduce un om politic, un om de afaceri în politică la liberali, eu cred că e o chestie foarte, foarte bună pentru toată lumea. Ca model de a face afaceri.
Și dacă pot ajuta, s-o fac. Și expertiza mea politică nu este aici, este în business. De ce la Dreapta? De ce Dreapta? Pentru că Dreapta este cea care ar trebui să fie la oamenii de afaceri. Și dacă vreți să susținem mediul de afaceri, care este singura noastră locomotivă care poate dă viața în viitor, este doar business-ul și micii întreprinzători, locuri de muncă, locuri de muncă. Dacă nu, o să avem un județ cu 60 de mii de pensionari și o să ne uităm prin gară unul la altul”,
Valeriu Iftime
Valeriu Iftime va participa marți, 13 februarie, de la ora 11:00, la o ediție incendiară “Botoșăneanul TV”, LIVE pe Youtube.com/BotosaneanulTV și Facebook.com/Botosaneanul
Un copil din Botoșani s-a rătăcit în Ajun după ce a plecat cu colinda
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Kiev: Racheta rusească a zburat două minute prin Botoșani, sistemele românești NU au detectat-o
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Polițiștii de penitenciare amenință cu nepăzirea pușcăriilor de Crăciun și Revelion
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
O casă a luat foc în prima zi de Crăciun
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile