Județul Botoșani nu are, nici la această dată, măcar un cabinet medical şcolar autorizat în mediul rural, fapt deosebit de grav prin prisma faptului că, în lipsa unui minim prim ajutor, orice elev care se accidentează grav își poate pierde viața.
În judeţul Botoşani există un singur medic şcolar stomatolog, în condiţiile în care ar trebui să existe 18 astfel de medici, iar medicii şcolari din judeţ îşi desfăşoară activitatea în municipiul Botoşani (8) şi în municipiul Dorohoi (2). Practic, Botoşaniul înregistrează un deficit de 90 de medici şcolari şi peste 150 de asistenţi medicali.
Lipsa cabinetelor medicale din școli este cu atât mai gravă cu cât în mediul rural ambulanţele ajung greu, uneori chiar şi în 30-40 de minute. Trebuie menționat faptul că, în lipsa unui triaj epidemiologic în rândul elevilor, epidemiile s-ar putea răspândi cu rapiditate, scrie ziarulevenimentul.ro.
Directorul Direcţiei de Sănătate Publică, Monica Adăscăliţei, susține că în Botoşani ar trebui să existe, conform normativelor, 109 medici şcolar şi 228 de asistenţi medicali, însă în cabinele medicale şcolare îşi desfăşoară activitatea doar 11 medici şi 73 de asistenţi medicali.
„De ani de zile nu s-a reuşit atragerea medicilor către medicina şcolară şi în ultimii ani nu s-a pus accent pe această zonă, dar având în vedere că este extrem de important ca în fiecare unitate şcolară, fie liceu, şcoală generală sau grădiniţă, este nevoie de minim un cabinet medical în care să îşi desfăşoare activitatea minim un asistent medical”,
Monica Adăscăliţei, directorul Direcţiei de Sănătate Publică
Direcţia de Sănătate Publică a făcut demersuri la Ministerul Sănătăţii pentru scoaterea la concurs a unor posturi de medici şcolari, însă situația nu s-a schimbat cu nimic. În mod normal, primarii sunt cei responsabili cu amenajarea cabinetelor medicale școlare, însă aceștia se plâng că nu au fonduri și nici personal specializat pentru așa ceva.
În judeţul Botoşani funcţionează 130 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, la care se adaugă alte şcoli din cătune, afiliate acestora. Pentru toate acestea sunt doar 20 de cabinete medicale şcolare, dintre care doar şase autorizate. Toate cabinetele autorizate sunt la unităţi şcolare din municipiile Botoşani şi Dorohoi. În mediul rural, conform datelor oficiale, sunt cinci cabinete medicale şcolare, toate neautorizate, arată sursa citată.
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Bilete disponibile la meciul dintre FC Botoșani și Farul Constanța – PREȚURILE
Oana Sava
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024