Organizația Municipală a PNL ar fi trebuit să trimită o variantă de candidatură până pe 10 decembrie 2023.
Iar această cerință a fost stabilită și trasată ca sarcină cu titlu cumva obligatoriu de către Biroul Politic Județean.
„Nu mi-au răspuns la respectiva cerință dată de BPJ, pentru că în definitiv ei trebuie să răspundă Biroului Permanent Județean, doar nu-mi răspund mie sau nu răspunde cineva lui Șoptică personal. Că nu asta este ideea. Între timp sunt decizii naționale, mai multe la număr, vreo șase, în urma cărora avem niște termene foarte clare”,
Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani
Calendarul aprobat la nivel național stabilește termene clare pentru alegerile locale din 2024, astfel că până pe 7 ianuarie 2024 trebuie să fie încheiate Birourile Politice la nivel de județ.
Până la 28 ianuarie este necesar să fie stabiliți toți candidații pentru unitățile administrativ teritoriale, chiar și situațiile cu două variante, pentru ca mai apoi pe 8 februarie să fie creionate toate echipele candidaților, în ordine alfabetică.
„Nu-i un moft al meu, al lui Șoptică. Eu, cumva, am anticipat cerința națională. În consecință, vom face o analiză, chiar mâine (azi, nota red.) am o ședință a comisiei de organizare a alegerilor de anul viitor în care vom analiza și cerințele naționale și cele locale. Ideea este că dacă o să am birouri locale care nu se conformează cerințelor Biroului Județean, atunci aplicăm statutul. Dacă nu pot îi ajutăm, dacă nu vor îi dizolvăm. Ca să explic în patru cuvinte rezoluția finală”,
Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani
La Dorohoi în schimb, candidatul pentru primărie a fost stabilit ca fiind Constantin Bursuc care-și formează deja și echipa cu care va înfrunta candidatul PSD-ului. Fie că va fi din nou Dorin Alexandrescu, fie că social-democrații optează pentru un candidat mai tânăr, dar experimentat, actualul deputat Dan Șlincu.
Revenind la liberali, Costel Șoptică vrea să tranșeze și problema „vechilor PDL-iști” care nu s-au coagulat cu PNL-iștii tradiționali pentru ca partidul să devină echipa care poate duce patru runde de alegeri. „Funia s-a strâns la par, nu mai este loc de întors”, a catalogat situația actuală liderul PNL care vrea să repare această ruptură, măcar pentru 2024.
„Foștii colegi de la PDL mereu pun problema invers, dacă e să discutăm sincer acum, în sensul că eu aș avea ceva cu ei și nu stau deloc lucrurile așa, dar, mă rog, sperăm ca sărbătorile de iarnă să le dea gândul cel bun pentru că echipa unită este și cea învingătoare la Botoșani și eu am mare convingere și speranță că așa va fi”,
Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani
O parte din sarcinile sale au fost delegate celor doi prim vicepreședinți PNL, având în vedere că în calitatea sa de parlamentar, Costel Șoptică „nu poate ajunge peste tot”. Astfel că, Verginel Gireadă a primit sarcina să întărească filialele din județ, iar Sorin Cornilă „a doua mână dreaptă”, să se ocupe de cele două municipii.
Și astfel liberalii să strângă rândurile.
„La municipiul Botoșani, nu știu ce să spun. Ați văzut, atât timp cât nu au fost prezenți nici de 1 Decembrie, e o mare frustrare și pentru noi intern pentru că totuși botoșănenii au trimis niște consilieri municipali în forul municipal, au trimis un senator în Parlamentul României, nu l-au trimis numai pe Șoptică la București. L-au trimis și pe Achiței. Și acum, drept să spun este obrazul nostru în joc acum, nu folosesc expresia «obrazul lui Cristian Achiței», obrazul nostru ca PNL, că nu arătăm ca o echipă. Și atunci este clar că așa lucrurile, ferm și cert, nu mai pot continua”,
Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani
Contactat, senatorul Cristian Achiței care este președintele Organizației Municipale a PNL, a încercat să explice, cu puține cuvinte, nerespectarea termenului impus de BPJ: „Noi respectăm regulamentul, am avut ședință și nu s-a luat încă nicio decizie. Asta e tot. Nu a fost nicio propunere, poate vor, dar nu acum”.
Totuși, liderul municipal al liberalilor are speranța că problema s-ar putea rezolva până în prima lună a anului viitor, respectând astfel calendarul impus de la nivel central. În caz contrar și în contextul unei eventuale dizolvări de care s-a vorbit, Cristian Achiței a fost la fel de reținut în comentarii:
„Există un regulament și fiecare organizație, BPL sau BPJ va acționa în spiritul regulamentului PNL”. Întrebat totuși ce anume spune acest regulament, Achiței a fost la fel de moderat în explicații: „Nu știu pe de rost acum, sunt la București, am comisie la Parlament. Dar o să-l analizăm, deocamdată suntem în termen, nu suntem în afara termenului”.
I s-a reamintit totuși de termenul BPJ-ului, care era 10 decembrie 2023:
„Bun, BPJ-ul poate să spună ce termen vrea, important este să existe și intenție de candidatură. La momentul actual nu există nicio intenție de candidatură, oficial”,
Cristian Achiței, președinte organizația municipală PNL Botoșani
În schimb, Doina Federovici, președintele PSD Botoșani, l-a anunțat deja candidat pentru Primăria Botoșani pe Cosmin Andrei, actualul deținător al funcției de primar. A făcut-o încă din octombrie, când au avut loc alegerile pentru Organizația Municipală a PSD.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024