Nicu Alifantis și Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu” vor fi împreună pe scena de la Casa Sindicatelor sâmbătă, 30 noiembrie 2024, de la ora 18:30.
Biletele au putut fi achiziționate cu 40, respectiv 60 de lei. Cererea a fost uriașă, iar la această oră nu mai este niciun loc disponibil.
Pe rețelele de socializare, legendarul Nicu Alifantis a transmis un mesaj prin care mulțumește botoșănenilor care au ales să-și petreacă seara de sâmbătă la concertul deosebit pregătit de instituția de cultură condusă de managerul Mirel Manea.
„Mulțumiri tuturor celor ce au hotărât să ne fie alături pe 30 noiembrie la Botoșani. Plecăciuni, doamnelor, domnișoarelor și domnilor!”, a transmis artistul
„Pe 30 Noiembrie, de Sfântul Andrei, avem "Sold Out"! Corifeul Nicu Alifantis și-a onorat blazonul! Frumoasa și talentata noastră orchestră Filarmonica Botoșani vă salută și împreună vă invităm mereu la absolut toate concertele noastre!”, este mesajul Filarmonicii Botoșani
Ajuns la venerabila vârstă de 70 de ani, Nicu Alifantis este un cunoscut muzician, actor, poet, cântăreț și compozitor de muzică folk și de teatru.
Candidatura lui Călin Georgescu respinsă de BEC, violențe în capitală – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Ne apropiem de ziua când trebuie să dăm ceasurile înainte
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Investiție de 75 de milioane de euro, zeci de mii de botoșăneni vor avea contoare inteligente la gaz
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
4 ani de pușcărie pentru fostul șef de la Permise care s-a îmbogățit din mită
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile