Deși nu prezintă momentan la nivelul județului Botoșani un risc real, transmiterea virusului Ebola este atent monitorizată în teritoriu. În Colegiul Prefectural care a avut loc astăzi, 20 noiembrie 2014, s-a aflat pe ordinea de zi și procedura privind fluxul informațional cu privire la cazurile virusului Ebola.
La nivel declarativ, autoritățile au luat toate măsurile necesare pentru a preveni și a combate răspândirea virusului african în județ.
„Cazul asistentei din SUA a fost dintr-o eroare de manevrare a echipamentului de protecție, nu ne dorim un asemenea virus pe teritoriul nostru, dar am simțit nevoia să stabilim clar atribuțiile instituțiilor”, a declarat colonel Radu Anton, inspector șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.
Printre unitățile care au fost informate cu privire la protocolul de gestionare a eventualelor cazuri de contactare a febrei hemoragice se numără și Serviciul Județean de Ambulanță (SJA), serviciul SMURD, Unitatea de Primire Urgențe sau Centrul Medical Județean al Ministerului Afacerilor Interne. La toate aceste unități s-au desfășurat acțiuni cu caracter logistic, tehnic și medical pentru a preîntâmpina aceste cazuri.
„Ele trebuie depistate la intrarea în județ. Pentru fiecare din aceste instituții am stabilit atribuții și mod de acțiune, dar și echipamentul necesar. ISU și SJA trebuie să identifice încă de la primirea telefonului dacă simptomele se încadrează în cele ale Ebola. Și interogatoriul trebuie să identifice asta, persoana care apelează trebuie să fie întrebată dacă a avut contact cu o persoană din Africa, dacă a călători acolo în ultima perioadă”, a mai spus colonel Radu Anton.
Victimele virusului mortal au depășit până în prezent pragul de 5.000 ca număr, mult mai multe sunt deja infectate și sunt ținute sub supraveghere medicală. Transmiterea virusului depășește granițele continentului african, motiv pentru care autoritățile europene au intrat în alertă încă de la începutul toamnei.
CITEȘTE:
Pregătiri pentru combaterea celui mai PERICULOS virus hemoragic - Ebola și la Botoșani - DOCUMENT
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
INCENDIU la Botoșani: Proprietarul casei a intrat în flăcări disperat să-și salveze bunurile
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
SEARA ACEASTA: Un botoșănean a ars de viu, medicii nu au mai putut să-i salveze viața
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Acțiune a polițiștilor la Dorohoi: S-a lăsat cu permise și certificate REȚINUTE
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Mesaj de la servicii: Atacatorii cibernetici păcălesc utilizatorii pentru a le fura datele bancare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024