Solicitarea a ajuns la Primărie și cel mai probabil se va concretiza anul viitor.
O botoșăneancă ce locuiește în Zona Industrială a orașului a cerut să intre în audiență la primar pentru a-i prezenta această cerere în numele unui număr de persoane.
”Am primit astăzi în audiență o doamnă care a fost și în trecut cu o solicitare pentru înființarea unei stații de transport public local mai aproape de blocurile în care dumneaei cu o serie de cetățeni locuiesc în Zona Industrială și solicită unei stații mai aproape de fosta poștă din Zona Industrială pentru că acum au de parcurs o distanță apreciabilă până la stație”
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
Costurile pentru amenajarea unei noi stații de transport în comun nu sunt unele ridicate însă există mai multe etape ce trebuie parcurse pentru aprobarea acestor modificări rutiere.
”I-am transmis că acest lucru îl consider oportun și îl voi sprijini prin alocarea unei sume la discutarea bugetului pe anul viitor. Am avut și constrângeri legate de demararea proiectului cu fonduri europene și nu am putut face modificări ținând cont de riscurile corecțiilor financiare. Această lucrare a ieșit din garanție, au trecut cei cinci ani în care am avut această obligativitate”
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
Valeriu Iftime a explicat ce înseamnă un președinte extremist pentru România – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Început de decembrie cu ploi și temperaturi mai mici decât cele normale: PROGNOZA actualizată
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Cum să obții bani urgent: soluții rapide și eficiente
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Cadouri din străinătate: Cum să trimiți colete rapid și sigur din Spania sau Italia în România
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024