Un incendiu violent a izbucnit, noaptea trecută, într-o gospodărie din localitatea Strahotin.
Un adăpost de animale unde se aflau 28 de porci ( opt mari și 20 de mici) a luat foc, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit. Proprietarul a fost cel care a anunțat incendiul.
Când a văzut flăcările, întreaga construcție, de aproximativ 120 de metri pătrați, ardea.
La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu două autospeciale de stingere și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din Dângeni.
Aceștia au constatat faptul că adăpostul de animale ardea generalizat și au acționat rapid, astfel încât flăcările să nu se extindă la alte clădiri din apropiere.
Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor s-a intervenit mai bine de patru ore.
Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării instalației electrice, trebuie adoptate următoarele măsuri:
- nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective;
- nu utilizaţi aparate electrice care au conductorii de alimentare uzaţi, deterioraţi sau care nu mai au ştecher;
- nu alimentaţi mai mulţi consumatori electrici din acelaşi prelungitor, concomitent;
- nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi deoarece acestea pot fi oricând surse generatoare de incendiu;
- verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat.
(foto – turnulsfatului.ro)
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Botoșănean căutat pentru furt calificat, arestat în Germania și predat autorităților române
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Centrul Militar Botoșani: Au început înscrierile pentru învățământul postliceal militar
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Contrabandiști prinși de jandarmi în Piața Centrală: S-au ales cu amendă și cu marfa confiscată
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile