Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi au intervenit azi noapte pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată ce s-a extins la o gospodărie.
Un vecin a observat flăcările și a sunat imediat după ajutor. Ajunse la fața locului, forțele de intervenție au constatat că ardea vegetația uscată pe aproximativ 100 de metri pătrați, iar focul a cuprins gardul unei case nelocuite, apoi s-a extins în interiorul gospodăriei.
Salvatorii au reușit să limiteze extinderea flăcărilor la casă și o anexa. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind focul deschis în spații deschise.
Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, pompierii fac apel la responsabilitate din partea cetățenilor.
Arderea miriștilor sau a vegetației uscate este interzisă, potrivit legislației privind protecția mediului. Salvatorii atrag atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.
În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.
Pompierii botoșăneni recomandă fumătorilor să nu arunce resturile de la țigară la întâmplare pentru că pot incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii, iar incendiile pot ajunge la proprietăți sau, în cele mai grave situații, pot provoca și victime.
Reacția lui Denis Ciobotariu după ce tatăl său a fost dat afară de la FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Jan 07, 2025
Valeriu Iftime a găsit atacantul care-i place: Este un vis dacă vine la mine
Redacția Botoșăneanul
Jan 07, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 07, 2025
FC Botoșani, egal cu multipla campioană a Bulgariei, în primul amical din Antalya
Redacția Botoșăneanul
Jan 07, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 07, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile