Peste 20 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 12.000 de lei, au fost aplicate noaptea trecută.
În noaptea de 30 noiembrie spre 1 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Biroului Rutier, împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 1 și 3 au organizat o acțiune pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță rutieră și pentru depistarea conducătorilor auto care circulă sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 85 de persoane și controlate peste 70 de autovehicule.
De asemenea, au fost efectuate 48 de testări cu aparatul alcooltest.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 12.000 de lei.
Printre cei verificați de polițiștii botoșăneni s-a aflat și un tânăr de 22 de ani, din orașul Flămânzi, a fost depistat în timp ce se deplasa cu autoturismul pe Șoseaua Iașului, având montat pe bordul autoturismului un dispozitiv de avertizare luminoasă, de culoare albastră.
Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1305 lei, iar ca măsură complementară i-a fost reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024