Au curs cuvinte grele în sala de ședințe a Primăriei în care s-a adunat timp de aproximativ o oră, toată durerea, neputința și revolta oamenilor care au trecut prin cel mai nefericit episod din viața lor. Explozia care a zguduit blocul din Primăverii.
Toți au spus că acum nu caută vinovați.
Dar nici nu se pot opri să se întrebe ce anume îi ghidează pe salvatorii care pornesc în misiune de salvare de vieți omenești.
Și referirile au fost la adresa personalului de la Serviciul Județean de Ambulanță (SJA) Botoșani. Trei autosanitare au ajuns de urgență la fața locului.
În imaginile surprinse de un tânăr din Botoșani și postate pe o rețea de socializare se observă o femeie care țipa disperată după ajutor.
Vecina ei era sub o ușă, într-o baltă de sânge.
Femeia care a cerut ajutor, acuză că ambulanțierii s-au ferit să intre în bloc pentru a prelua persoanele rănite.
„Adică, eu nu puteam să mor. El murea. Vai de mine. Este aberant ceea ce se întâmplă. Și uite, acum toate laudele sunt ale lor. Să nu vină unul să ne întrebe. Am copil de 9 ani care are mintea blocată. Mi-a spus că nu a auzit nimic în momentul acela. Nu se poate așa ceva”
Locatară din blocul din strada Primăverii
Mama copilului de 11 ani peste care a căzut un dulap a intervenit: ”SMURD-ul l-a dus pe Șerban, pe băiețelul meu de 11 ani. Puteam să mă lovesc oriunde dar numai, nu mai vreau să trăiesc ce a fost acolo”.
Replica vecinei ei a fost însă la fel de vehementă.
”De venit, au venit repede, vecina. Dar nici să te trimită de la o salvare la alta, să te duci să o iei pe vecina dintr-o baltă de sânge. Au spus că au scos băiatul de 11 ani. Au scos ei băiatul? Băiatul a fost scos de nepoata mea. Uitați-vă pe filmare ce au făcut cei de la salvare. De ce să mă rog eu de ei să o ia pe doamna. De ce se temeau?”,
Locatară din blocul din strada Primăverii
Două secunde sau doar câțiva metri au stat între viață și moarte pentru o parte dintre oamenii care locuiesc în blocul în care a izbucnit explozia de vineri.
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024