Agenția pentru Protecția Mediului Botoșani informează publicul interesat că în data de 10 decembrie 2015, ora 9.00, la sediul instituției din municipiul Botoșani, bulevardul Mihai Eminescu nr. 44, va avea loc dezbaterea publică prilejuită de intenţia de propunere a unor noi arii naturale protejate pe teritoriul județului Botoșani.
Este vorba de trei situri de importanţă comunitară: Cordăreni-Vorniceni, Mitoc - Manoleasa și Albeşti, două arii de protecţie apecială avifaunistică: Iezer Dorohoi şi Dracşani-Roma-Dealul Mare, precum și de extinderea unui sit existent - „Lacul Stânca–Costeşti”. Propunerile sunt rezultatul proiectului „Consolidarea Reţelei Natura 2000” derulat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Delta Dunării. În prezent, în judeţul Botoşani există 11 situri Natura 2000 în care se întâlnesc numeroase specii de floră şi faună sălbatică, precum şi habitate naturale protejate în întreaga Uniune Europeană.
Noile arii protejate sunt propuse pentru protecţia speciilor de păsări de interes comunitar şi a unor mamifere şi includ zone din 25 unităţi teritorial-administrative din judeţul Botoşani: Albeşti, Hlipiceni, Lunca, Răuseni, Todireni, Cordăreni, Vorniceni, Manoleasa, Mitoc, Băluşeni, Blândeşti, Botoşani, Brăeşti, Dimăcheni, Nicşeni, Rachiţi, Roma, Stăuceni, Suliţa, Dorohoi, Hilişeu-Horia, Şendriceni, Manoleasa, Ripiceni, Ştefăneşti.
La dezbaterea publică sunt invitate să participe autorităţi ale administraţiilor publice locale, operatori economici care desfăşoară activităţi în zonele respective, asociaţii de vânătoare şi pescuit, reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Botoşani, Direcţiei Silvice Botoşani, Direcției pentru Agricultură Botoșani, APIA Botoşani, ai nodului hidrotehnic Stânca – Costești și ai Sistemului de Gospădărire a Apelor Botoșani.
„Invităm orice alte persoane fizice și juridice interesate să ia parte la acestă dezbatere, deosebit de importantă atât pentru conservarea valorilor naturale, dar și pentru dezvoltarea socio-economică durabilă a unor activități de bază din județul nostru: agricultura și piscicultura.”, a declarat Eugen Mateciuc, directorul executiv al APM Botoşani.
CITEȘTE: Animale pe cale de dispariţie în România: AFLĂ ce specii se găsesc într-o rezervație din Botoșani
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024