Firma care se ocupă cu blocatul, dar mai ales ridicatul maşinilor din municipiu, s-ar putea alege în curînd cu o nouă treabă.
Municipalitatea lucrează la un regulament de curăţare a principalelor străzi prin care botoşănenii sînt obligaţi ca, într-un termen de probabil 24 de ore, să îşi ridice maşinile şi să le parcheze în alt loc pentru ca utilajele societăţii Urban Serv să poată curăţa drumul în întregime. Cei care nu se vor conforma se vor alege cu automobilele ridicate. De către ce firmă?
„Cei cu care avem contract pentru asta. Cei care nu se vor conforma ori vor plăti amenzi, ori li se va ridica maşinile, contracost bineînţeles”, a afirmat
viceprimarul Florin Ghiorghiţă. În acest fel, după ridicarea maşinilor parcate neregulamentar şi a celor uitate de multă vreme în acelaşi loc, Hi Speed Recovery este pe cale să mai facă nişte bani pe spatele şoferilor din Botoşani, de această dată chiar şi fără licitaţie. Edilii susţin însă că nu sînt interesaţi de cine va aplica anunţatul regulament.
„Nici nu mă interesează cine o face. Poate să o facă oricine altcineva. Pe mine mă interesează ca, atunci cînd ninge, să putem curăţa, să putem circula”, a mai spus
Ghiorghiţă. Potrivit acestuia, vor fi obligaţi să îşi mute maşinile doar şoferii care nu au concesionat locuri de parcare şi, ca alternativă, le vor putea lăsa pentru o noapte în parcările cu plată din oraş, unde de seară şi pînă dimineaţă nu se plăteşte respectivul loc.