În perioada aprilie - decembrie 2016, Inspectoratul Teritoria de Muncă (ITM) informează că se va desfăşura campania de control privind verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în unităţile cu locuri de muncă ”verzi”.
Campania se va desfăşura în două etape, una de instruire şi una de control la angajatori. Motivul acțiunii: Relația dintre om şi mediul său natural reprezintă elementul fundamental al existenţei societăţii omeneşti. Economia verde desemnează o realitate deosebit de complexă, un ansamblu de activităţi care se regăsesc în toate sectoarele economice şi care au ca trăsătură comună raportarea directă la mediu în efortul de a proteja calitatea şi a stopa degradarea acestuia, de a conserva sau restabili echilibrele naturale, de a economisi resursele neregenerabile, inclusiv prin identificarea şi promovarea de soluţii alternative. Definiţia dată are în vedere diferitele sectoare verzi în care se pot regăsi locurile de muncă cu caracter verde. În funcţie de abordarea problematicii, sectorul verde cuprinde fie numai activităţi legate strict de protecţia mediului şi administrarea resurselor naturale, fie, în alte cazuri, şi sectoarele tradiţionale care solicită competenţe noi (agricultură, creşterea animalelor) sau activităţile care nu sunt verzi în sine.
Acestea nu suferă modificări în sensul competenţelor necesare, dar care pot contribui în mod indirect la reducerea impactului negativ asupra mediului. O altă abordare a definirii locurilor de muncă verzi are în vedere impactul sau efectul pe care rezultatul muncii/activităţilor (produse şi servicii) îl are asupra mediului cât şi scopul activităţilor, dacă sunt sau nu direcţionate către reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Un alt aspect demn de menţionat este faptul că locul de muncă verde este privit ca un concept dinamic, care evoluează odată cu progresele în domeniul tehnologiilor mai „prietenoase” cu mediul, şi mai mult aceste locuri de muncă vor trebui reanalizate într-un interval relativ scurt de timp pentru a vedea dacă acestea ţin pasul cu progresele tehnologice înregistrate, şi cu prevederile legale din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Vor fi verificați angajatori şi lucrători care îşi desfăşoară activitatea în domeniile de activitate considerate verzi: Producţia de energie electrică verde- eoliană, hidro, biogaz şi fotovoltaică; Colectarea deşeurilor; Tratarea şi eliminarea deşeurilor; Recuperarea materialelor refolosibile din deşeuri.
Medic nou la Spitalul Județean pe o specialitate importantă
Oana Sava
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024