Locurile de parcare noi, amenajate în municipiul Botoșani, vor fi scoase la licitație, prioritate având riveranii.
Marcaje pentru amenajarea locurilor de parcare. În cursul zilei de marți, pe una dintre aleile din Calea Națională, reprezentanții Conrec au executat delimitări, fiind amenajate 45 astfel de spații.
Toate aceste locuri vor fi scoase la licitație, iar prioritate vor avea riveranii.
„Am promis locuitorilor municipiului Botoșani că le voi oferi spații corespunzătoare, sigure și civilizate pentru a-și parca autoturismele, prin programul Parcarea de la blocul tău. Am reabilitat complet această alee, iar acum am amenajat locurile de parcare. Și aceasta nu este singura. Mai sunt 21 de spații pe strada Viilor, iar altele vor urma în cel mai scurt timp”,
primarul Cosmin Andrei.
De asemenea, municipalitatea anunță că vor fi amenajate parcări și pe o altă alee din Calea Națională, dar și pe strada Cornișa. Toate aceste locuri vor fi, și ele, scoase la licitație, cu prioritate pentru riverani.
Alte 24 de locuri au fost pregătite în parcarea de pe Bulevardul Mihai Eminescu – Casa Tineretului, care vor fi cu taxare.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: