Ultimii ani la Botoșani în apropierea sărbătorilor pascale, pe lângă credința generală care-i unește pe creștini și obiceiurile specifice acestei importante date din calendarul ortodox, au însemnat și o repetiție de accidente tragice și inexplicabile.
aprilie 2015
Spre exemplu, ne întoarcem în urmă cu 4 ani de zile și anume pe data de 12 aprilie 2015. Mihai Boariu, un tânăr de 18 ani era călcat și omorât cu o mașină Audi de un tânăr de 24 de ani care era băut și care a plecat de la locul accidentului lâsându-l acolo pe băiatul mort.
În aceeași noapte, a fost la un pas de tragedie și o fată de 13 ani care a fost transportată la spital cu răni grave după ce a fost luată pe capotă de o mașină. Se întorcea de la slujba de Înviere însă a ajuns pe un pat de spital, cu un traumatism cranian sever.
30 aprilie 2016
Anda Dănăilă de 22 de ani murea într-un accident rutier provocat de doi interlopi beți care se întreceau cu bolizii lor marca Audi. A fost unul dintre cele mai șocante și dureroase accidente rutiere de la Botoșani care a stârnit revolta multor botoșăneni.
Se întâmpla în sâmbăta mare, înainte de noaptea de Înviere.
Ulterior, a murit și un bărbat pe nume Constantin Prodan, care se afla într-o căruță lovită de una dintre mașinile Audi.
Au urmat trei ani liniștiți.
26 aprilie 2019
Anul acesta în joia mare, un băiat de 25 de ani a murit carbonizat în propria mașină pe DN 29D, drumul care leagă Botoșani de Ștefănești, pe raza localității Trușești. Se afla într-un Opel și a pierdut controlul, s-a izbit într-un copac, mașina a luat foc iar el a ars de viu.
Matei Andrei venise acasă din străinătate pentru a petrece Paștele cu familia
27 aprilie 2019
O familie din Dorohoi a fost implicată într-un grav accident la Salcea, la volan fiind o femeie care mergea la aeroport să își aștepte soțul care venea acasă, de sărbători. Din fericire nu au fost victime mortale.
28 aprilie 2019
O fată de 16 ani și un bărbat de 31 de ani s-au răsturnat cu mașina la Hlipiceni și au murit pe loc.
Se întâmpla tot în noaptea de Înviere.
Se aflau într-un autoturism pe raza comunei Hlipiceni, pe un drum într-o stare de degradare aproape totală. Bărbatul de 31 de ani se afla la volan, fata de 16 era pasager în dreapta.
Din motive necunoscute, bărbatul a pierdut controlul iar mașina s-a răsturnat pe cupolă într-o curte de lângă drum.
Ambele persoane au rămas încarcerate și a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a fi scoase. Nu s-a mai putut face nimic pentru cei doi botoșăneni. Au fost întinși pe marginea drumului și acoperiți cu o pătură.
1 mai 2019
Accident dezastru cu opt victime și trei mașini la Tg. Frumos produs de o șoferiță din Botoșani petrecut în cea de-a treia zi de Paști și soldat cu opt persoane rănite.
Şoferul unui Seat înmatriculat în Botoșani, o femeie în vârstă de 43 de ani, a pierdut controlul volanului într-o curbă, pe o ploaie torenţială, a pătruns pe sensul opus de mers şi a lovit pe rând o Skoda Yeti şi apoi un BMW. În urma impactului, Skoda s-a răsturnat în şanţ.
În urma accidentului a rămas prins între fiare un tânăr de 16 ani, care se afla în autoturismul Seat, acesta fiind scos din interiorul epavei maşinii de către pompierii de la ISU Iaşi, apoi a fost transportat la spital.
De asemenea, au fost transportaţi la spital alţi şapte răniţi aflaţi în cele trei maşini, dintre care patru au fost copii.
ALTE coincidențe
De altfel, în urmă cu doi ani de zile, în cadrul unei comisii de siguranță rutieră care a avut loc la Prefectura Botoșani, Gheorghi Mihai, fostul șef al Biroului Rutier Botoșani remarca o conicidență stranie produsă în zilele de duminică.
5 februarie 2017, o noapte de sâmbătă spre duminică. Ionuț Gabriel Hasnaș moare pe loc în autoturismul său. Avea 25 de ani.
19 februarie 2017. Duminică seara. Marian Petru Găureanu moare și el în propria mașină. Avea și el tot 25 de ani.
Ambii se aflau în mașini marca VW Passat.
Polițiștii de la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, primii care ajung la locul de producere al accidentelor rutiere alături de medicii de pe ambulanță au remarcat acest detaliu izbitor.
Oamenii legii au avut atunci și un interval al orelor la care au loc cele mai tragice accidente:
”Ca intervale orare, accidentele periculoase cum s-a precizat și aici, au loc în intervalul orar 8:00 – 20:00”.
Aceste detalii rămân probabil doar stranii coincidență, fără vreo legătură de la unul la altul și fără alte semnificații de orice fel.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Medicul botoșănean de la spitalul din Rădăuți, replică după doi ani și jumătate
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
„Nordis” de Botoșani, un tânăr reținut pentru închirieri fictive de locuințe
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Gigi Becali, prima REACȚIE după ce FCSB a pierdut la Botoșani: De ce să fiu supărat?
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024