Un porc domestic a fost descoperit pe 8 august 2020 plutind în aval de Stânca Costești, iar la analize a reieșit că avea pestă porcină africană.
A fost momentul în care echipele Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) au intrat într-o mobilizare generală pentru a se depista dacă mai există și alte animale bolnave.
„Am dispus verificări în teren, tot ce înseamnă de la Stânca Costești în jos, șapte echipe de medici veterinari au fost dislocate în teritoriu și în doar 7 zile așa cum prevede legislația s-a periat tot teritoriul, conform hărților generate de programele pe care noi lucrăm, adică 3 km de supraveghere și încă 10 km de protecție”,
Mihai Țurcanu, director DSVSA Botoșani
S-a efectuat o amplă acțiune de recenzare a tuturor suinelor din gospodării, din poartă în poartă, astfel că la acest moment în nordul județului nu ar mai trebui să existe animale fără crotal.
„S-a demarat o acțiune de identificare a tuturor porcilor și considerăm că de aici încolo, oricine mai îndrăznește să abandoneze astfel de animale, noi îl putem identifica în secunda următoare pentru că odată înregistrați în baza de date, trebuie să aibă o explicație ce și cum s-a întâmplat cu animalele pe care noi le-am găsit în acest recensământ”,
Mihai Țurcanu, director DSVSA Botoșani
De asemenea, inspectorii DSVSA au avut și un mesaj pentru oameni, unul de liniștire în condițiile în care pentru rezultate eficiente trebuie să existe o conlucrare între autorități și populație.
„Noi nu venim să îi sancționăm, noi nu venim să le omorâm porcii, noi venim să-i ajutăm și împreună să gestionăm atunci când există suspiciunea de apariție a unui focar. Pentru că avem la îndemână legislație care-i despăgubește pe proprietarii animalelor doar dacă sunt identificați conform prețului pieței. Trebuie să le oferim bani atât cât să poată să-și achiziționeze un alt animal”,
Mihai Țurcanu, director DSVSA Botoșani
S-a apelat inclusiv la preoții din sate care să le transmită oamenilor atât obligațiile pe care le au cât și riscurile la care se supun dacă achiziționează animale neînregistrate sau dacă abandonează porci decedați.
„Noi trebuie să informăm populația prin orice mijloace. În mediul rural pentru că populația este îmbătrânită, pentru că nu are acces la ziarele online sau Facebook, am considerat că este imperios necesar să luăm legătura cu preoții din comunitățile respective și înainte de slujbă sau în timpul slujbelor să le spună gospodarilor care sunt prezenți, ce se întâmplă în comuna lor pentru a preîntâmpina acea isterie că vin medicii veterinari și le ridică porcii sau îi sancționează sau le face un mare rău. Au fost foarte deschiși și încântați”,
Mihai Țurcanu, director DSVSA Botoșani
Nu în ultimul rând, inspectorii DSVSA se vor deplasa și în școli să transmită acest mesaj și copiilor care sunt un vector important și pot merge acasă să le explice părinților drepturile și obligațiile pe care le au.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Ce ar fi indicat să știi despre durata de viață a anvelopelor (all season vs. anvelope sezoniere)
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Forța Dreptei: Potențialul agricol al Botoșaniului, risipit de ineficiență
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
11 medici au venit la „Mavromati”: Managerul spitalului anunță noi concursuri - VIDEO
Oana Sava
Nov 20, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Medicul Kiss căutat de botoșănenii din diaspora: Au încredere în Spitalul Mavromati
Oana Sava
Nov 20, 2024