Doamnele și domnișoarele orașului care vor să își confecționeze haine unicat au de acum o soluție la îndemână. Se numește ”Velvet Queen” și nu este doar un simplu magazin.
Este un atelier în care botoșănencele își pot face la comandă orice își doresc, de la pantaloni și ținute office la rochii de ocazie și rochii de mireasă. Sunt cusute chiar în incinta magazinului, acolo unde reprezentantele sexului frumos pot alege dintr-o mulțime de materiale, inclusiv câteva tipuri unicat la Botoșani, aduse special de la Paris.
”Oferim cele mai bune servicii de creație vestimentară și croitorie; pantaloni, sacouri, costume, rochii de zi, rochii de ocazie, rochii de mireasă, aplicații manuale, broderii, paiete, perle, retușuri”,
Andreea Cujbă, administrator.
”Velvet Queen” trece însă granițele croitoriei clasice. Noutatea absolută pentru Botoșani este cea a înființării unui serviciu de... urgență. Și aceasta nu este tot. Există o soluție și pentru doamnele și domnișoarele care nu timp să se deplaseze la atelier și pentru care s-a pus bazele croitoriei la domiciliu, care nu presupune doar deplasarea acasă la client, ci și la birou sau în orice alt loc din municipiu unde se află persoana respectivă, transportul fiind gratuit.
”Atelierul nostru nu este numai un atelier de croitorie, ci și un atelier de creație vestimentară care a luat naștere din peasiunea pentru frumos și din dorința de a realiza haine unicat pentru orice doamnă și domnișoară, care își dorește să fie diferită, să aibă propriul stil, să fie elegantă și specială. Iar prin vestimentația potrivită, va reuși”,
Andreea Cujbă, administrator.
”Velvet Queen” funcționează în Calea Națională nr. 88 (lângă Ovisim) și este deschis de luni până vineri între orele 10:00 -18:00, sâmbăta de la 10:00 – 14:00, duminica fiind închis.
Iar pentru urgențe puteți suna la 0748/841385.
(P)
Pompierii i-au vizitat pe singuraticii la care nu bate nimeni la ușă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
O „struțo-cămilă” oprită la frontieră: Moldovean, mașină din Franța, permis din Polonia
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Doi polițiști din Botoșani au salvat viața unui tânăr care atârna în ștreang
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
ULTIMA ORĂ: Accident pe strada Tudor Vladimirescu, tânăr ajuns la spital
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile