După două legislaturi în care a fost condus de un economist, Memorialul Ipoteşti – Centrul de Studii Mihai Eminescu, intră din nou pe mâinile unui om de cultură.
Ceea ce Botoşăneanul anticipa spre sfârşitul lunii octombrie s-a întâmplat. Ala Sainenco, basarabeancă din Bălţi, a câştigat concursul organizat de Consiliul Judeţean Botoşani pentru ocuparea postului de manager la amintita instituţie de cultură.
Ala Sainenco a obţinut 8,61 la analiza proiectului de management şi 8,86 interviu, cu media generală de 8,51 fiind declarată învingătoare în condiţiile în care rămăsese fără contracandidat.
Ale Sainenco are 46 de ani şi din 2014 şi până în prezent ocupă funcţia de decan al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, după ce timp de patru ani a fost şefa catedrei de limba română.
A activat şi ca prodecan al Facultăţii de Filologie din cadrul aceleiaşi universităţi.
Timp de doi ani a lucrat şi la Universitatea Lingvistică din Moscova, unde a predat în limba română.
În lumea academică a intrat în 1993 ca asistent universitar la amintita universitate din Bălţi.
De-a lungul timpului a participat la treninguri şi conferinţe la Braga – Portugalia, Erevan – Armenia, Suhumi – Georgia, Bologna – Italia.
Din 2003 este doctor în filologie.
Printre altele, singură sau din postura de coautor a publicat o monografie, manuale şi dicţionare.
Cutremur la „Apă”, s-a cerut demiterea întregului Consiliu de Administrație – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
O nouă categorie de clienți la Modern Calor: În premieră avem în municipiul Botoșani...
Oana Sava
Nov 19, 2024