Ani de liceu cu... vestimentații care mai de care mai cochete, așa pare a fi, cel puțin la prima vedere, și noul an de învățământ. Inaugurat luni și la Colegiul Național Mihai Eminescu, a constituit un bun prilej de etalare a ținutelor sau măcar a stilurilor pe care elevii la abordează în 2016-2017.
Cea mai prestigioasă unitate de învățământ botoșănean reușește să obțină rezultatele școlare meritorii, iar liceenii să fie totuși în pas cu moda. Conducerea a adoptat de câțiva ani uniforma pentru elevi, însă în prima zi de școală nici măcar 10% nu au purtat-o. De altfel, concomitent cu trecerea anilor de liceu, aceasta este tot mai puțin îmbrăcată, fiind utilizată cu precădere de elevii din clasele a IX – a și a X – a și mai puțin de cei de a XI – a și a XII – a.
În aceste condiții, adolescentele de la ”Eminescu” nu s-au sfiit să apeleze la rochițe și fustițe scurte și la tocuri. Nu au lipsit ghetele și bocancii, iar la altele nici machiajul. Iar unele dintre ele nu au făcut altceva decât să fie în consonanță cu mămicile, care au apelat la rândul lor la un stil vestimentar cât se poate de îndrăzneț.
Și unele și celalalte s-au strâns în careu în fața sălii de sport și au ascultat tradiționalele alocuțiuni de început de an școlar.
”Astăzi (ieri – n.r.), 12 septembrie, este o zi plină de bucurie și emoție pentru că marcăm împreună începutul unui nou an școlar. Cu toți știm, sistemul de învățământ s-a consolidat în timp, având la bază criterii morale și creștine, fiind furnizor de valori umane incontestabile, iar toate acestea indică evident faptul că educația este percepută ca o funcție vitală a societății contemporane deoarece prin educație societatea își perpetuează existența”,
Cristina Chiriac, director Colegiul Național Mihai Eminescu.
La un asemenea moment nu s-a discutat despre vestimentația elevilor, în schimb aceștia au dat vădite semne că sunt neinteresați de discursurile oficialităților venite la manifestare, lucru care a cam deranjat-o pe șefa educației botoșănene.
”Ca o unitate de elită ce reprezentați, vă rog să demonstrați că știți să vă comportați și în cadrul unei festivități”,
Mihaela Huncă, inspector școlar general.
În aceste condiții, primul reprezentant al Guvernului în Botoșani a avut o alocuțiune de exact 24 de secunde.
”Văd că într-adevăr toți elevii sunt nerăbdători să intre în clasă și nu aș vrea să vă plictisesc cu cuvinte mărețe. În primul rând vreau să vă felicit pentru procentul de sută la sută obținut la examenul de bacalaureat, să vă doresc un an școlar cu realizări și toate cele bune. Doamne ajută”,
Dan Nechifor, prefect.
Un motiv pentru care elevii evită uniforma ar putea fi și faptul că este aceeași pentru toate anotimpurile, neexistând o variantă de vară și una de iarnă.
VEZI ȘI:
COD GALBEN prelungit: Meteorologii au actualizat prognoza
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Angiograful ultraperformant ajunge săptămâna viitoare la Spitalul Județean Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
ÎN ACEASTĂ DIMINEAȚĂ: Casă, în pericol să se facă scrum, pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024