Mai sunt doar câteva zile până când începe ”febra” noului an școlar, iar elevii botoșăneni se vor întoarce pe băncile școlii. Potrivit inspectorului școlar general, Mihaela Huncă, ar mai fi o serie de probleme în ceea ce privește partea organizatorică.
Prezentă la ședința organizată la Instituția Prefectului, în dimineața zilei de joi, șefa învățământului botoșănean le-a prezentat primarilor din județ, situația până la momentul de față, cu privire la autorizațiile de funcționare a școlilor.
”Ca în fiecare an, în luna septembrie, școala este în atenția tuturor. În special, toată lumea este curioasă să vadă câte școli mai au autorizație sanitară de funcționare. Dacă facem o comparație cu anul trecut, procentul a crescut. A crescut cu aproximativ 10 procente . Drept să vă spun, pe mine nu mă bucură aceste lucru pentru că abia am ajuns un pic peste 60%. Totodată, ca să nu încep cu reproșuri, aș vrea să vă aduc aici în atenție faptul că majoritatea comunităților au făcut eforturi deosebite și vă mulțumesc doamnelor și domnilor primari pentru a asigura condiții bune, pentru desfășurarea procesului instructiv-educativ”, a spus inspectorul școlar general.
De asemenea, Mihaela Huncă a continuat discuția, spunând că : ”Cu toate astea procentul nu a crescut spectaculos. De ce? Pentru că chiar dacă s-au făcut eforturi pentru a asigura apa curentă, pentru a igieniza sau a construi grupuri sanitare adecvate, mai există astăzi o altă problemă care s-a ivit. Aceea că apa curentă nu are parametrii corespunzători, aferenți apei potabile. E o problemă cu care școlile din județul Botoșani se confruntă”.
Dat fiind faptul că vine sezonul rece, prefectul Costică Macaleți i-a atenționat pe primari cu privire la centralele termice și sobele din școli. Șeful județului i-a sfătuit pe aceștia să aibă mare grijă pentru că se pot întâmpla tot felul de ”minuni”.
Decizie radicală: Mai multe produse vor fi retrase din supermarketurile de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu Slobozia, prețuri de la 20 la 300 de lei
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Șoferi cu tupeu amendați de polițiști la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Doamnele de la ISU Botoșani s-au întrecut la badminton
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Un botoșănean beat mangă și fără permis prins la volan aproape de miezul nopții
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile