(P) Dacia anunță lansarea primului său model cu propulsie hibridă. Deschiderea comenzilor pentru versiunea Jogger HYBRID 140 va avea loc în ianuarie 2023, primele livrări fiind prevăzute în luna martie a anului viitor.
Fabricat în România, la uzina de la Mioveni, Jogger este primul model Dacia echipat cu tehnologie hibridă, contribuind astfel la electrificarea gamei.
Odată cu lansarea acestei versiuni, o nouă nuanță, „Gri Schiste”, se alătură paletei de culori deja disponibile.
Ansamblul de propulsie este alcătuit dintr-un motor pe benzină cu 4 cilindri de 1,6l și 90 CP, din două motoare electrice (un motor de 50 CP și un demaror/generator de înaltă tensiune) și dintr-o cutie de viteze automată electrificată, cu 4 trepte dedicate blocului termic și alte două, celui electric. Această tehnologie combinată este posibilă datorită absenței ambreiajului.
Frânarea regenerativă, capacitatea înaltă de recuperare a energiei, caracteristică bateriilor de 1,2 kWh (230V), la care se adaugă randamentul cutiei automate, oferă:
⦁ Posibilitatea de a rula în oraș în mod 100% electric până la 80% din timp.
⦁ Reducerea consumului cu până la 40% (față de un motor termic echivalent în ciclu urban, fără schimbarea stilului de șofat).
Tracțiunea 100% electrică în momentul demarajului și transmisia automată oferă modelului Jogger un confort ridicat în utilizare. Bateria se încarcă în mers în etapele de frânare și de decelerare. Autonomia versiunii Jogger HYBRID 140 este de peste 900 km (în ciclu mixt omologat WLTP). Bateria de tracțiune dispune de o garanție de 8 ani sau 160.000 km.
În modul de funcționare „B" („Brake"), cutia de viteze automată cu care este echipat Jogger HYBRID 140 permite amplificarea frânării regenerative și creșterea eficienței frânei de motor. Acest mod asigură un nivel mai ridicat al recuperării de energie și un plus de confort la volan în traficul urban.
Afișajul de bord specific al versiunii HYBRID 140 integrează o serie de informații esențiale precum nivelul de încărcare al bateriei de tracțiune, autonomia rămasă sau transferul de energie. Pentru un plus de confort, Jogger HYBRID 140 dispune, în echiparea de serie, de frână de parcare electrică și de o consolă centrală înaltă cu spațiu de depozitare închis și cotieră.
Mai multe informații despre primul hibrid marca Dacia puteți obține la showroom-ul Darex Auto de la Botoșani Shopping Center, de luni până vineri în intervalul orar 9:00 – 17:00. Dacă nu aveți timp să vă deplasați până acolo puteți să apelați 0753.161.718 sau să scrieți la adresa: [email protected].
FOTO: Dacia
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
Primăria Botoșani organizează LICITAȚIE publică pentru locuri de parcare noi
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
Declarația zilei 8 noiembrie 2024
Gabriela Erdic
Nov 08, 2024
Gabriela Erdic
Nov 08, 2024