Mihai Teja a fost prezentat oficial la sediul clubului de fotbal, în fața unei prezențe masive a reprezentanților mass-media
Valeriu Iftime a descris în linii mari cum a ajuns la un acord cu tehnicianul iar la final chiar a glumit că i-a făcut un contract pe 10 ani.
„Îi mulțumesc lui Mihai că a venit la noi. Nu a fost o decizie nici foarte grea, nici foarte ușoară. Am căutat mai multe variante și Mihai a fost primul care a spus «da» la o provocare la Botoșani. Pentru că Botoșaniul este o mare provocare. Avem un anumit nivel pe care spectatorii îl așteaptă ca și echipă să fim în play-off, ne muncim tare mult să ținem bugetul într-un echilibru , iar asta înseamnă să vinzi fotbaliști. Și de aici vine marea provocare a unui antrenor la Botoșani: să aducem fotbaliști, să le șlefuim virtuțile ca după aceea la un moment dat să îi vindem”,
Valeriu Iftime, președinte Consiliul de Administrație al FC Botoșani.
Președintele clubului a arătat că jucătorii sunt vânduți atunci când este nevoie de bani, însă doar cu acordul antrenorului. Și că niciodată nu a luat decizia vânzării unui jucător important, fără acordul antrenorului, pentru a nu destabiliza lotul.
„I-am spus lui Mihai că libertăți ca la Botoșani nu o să mai aibă nicăieri, sau așa cred eu cel puțin. Există o anumită doză de respect față de antrenor pe care o am și special pentru oamenii ca Mihai care în afară de faptul că este în zona asta de antrenori tineri, este școlit, are tot ce înseamnă background-ul unui antrenor cu care putem face performanță la Botoșani”,
Valeriu Iftime, președinte Consiliul de Administrație al FC Botoșani.
Oficialul a arătat că urmează o perioadă în care vor fi aduși jucători pentru a se construi un lot cât mai bun și cât mai competitiv. Și că, FC Botoșani se dorește a fi în continuare echipa care să ofere spectacol fotbalistic printr-un joc ofensiv.
„Am urmărit tot ce a făcut Mihai în antrenorat. Sigur nu are un istoric extraordinar, și cred că dacă avea un istoric extraordinar nu venea la Botoșani, dar echipele la care a fost au spectacol și joacă fotbal. În fapt, Botoșaniul vrea să joace fotbal, dacă faci spectacol rezultatele vin în consecință. Spectacolul aduce un rezultat bun de cele mai multe ori”,
Valeriu Iftime, președinte Consiliul de Administrație al FC Botoșani.
Nu în ultimul rând, Valeriu Iftime a anunțat că vor fi schimbări majore la club mai ales pe partea de comunicare unde în trecut au fost înregistrate deficiențe majore.
Iar echipa va deveni din nou accesibilă publicului sau jurnaliștilor.
Mihai Teja va lucra cu Alin Bordeanu, antrenor cu portarii, Alin Bejan, antrenor secund iar suplimentar va aduce pe bancă încă un preparator și un secund a căror nume urmează a le face publice la o dată ulterioară.
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Manifestări culturale la Casa Memorială „Nicolae Iorga” - PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Declarația zilei 27 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024