Felicia Beleca care a fost numită pe postul de director executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani va fi cea care va decide persoanele care vor face parte din echipa de conducere a instituţiei. Potrivit organigramei aprobate, cu excepţia postului de director executiv vor mai fi şi două posturi de directori executivi adjuncţi, pe linie de sănătate publică, respectiv economică. Deocamdată însă, Felicia Beleca susţine că nu s-a gîndit la vreun nume pentru ocuparea celor două posturi, în condiţiile în care potrivit legislaţiei în vigoare, ei trebuie să fie funcţionari publici. „
Este elaborat regulamentul de organizare şi funcţionare a DSP şi respectăm termenii legali, aşa cum este scris. Normal că directorul executiv trebuie să îşi formeze o echipă, dar deocamdată încă mă gîndesc. Nu prea avem însă medici ca să formăm o echipă completă, nu avem medici suficienţi, ar trebui medici pentru fiecare sector, iar noi suntem doar trei”, a declarat
Felicia Beleca, director executiv interimar DSP. Potrivit acesteia, în prezent este descoperit compartimentul de igienă unde nu există un medic, precum şi cel de inspecţie. Felicia Beleca şi-a exprimat de asemenea intenţia de a participa la concursul care va fi organizat pentru ocuparea funcţiei pe care o deţine momentan pe perioadă determinată.