Carmen Stoian cea care a obţinut prin concurs postul de jurist din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean a primit deja o primă sarcină de la inspectorul şcolar general şi anume verificarea tuturor documentelor care au intrat în instituţie în intervalul în care fostul jurist a lipsit. Fiind vorba despre o perioadă lungă de timp, Ada Macovei i-a dat un termen de 2 luni de zile noului jurist în vederea avizării şi arhivării tuturor documentelor din instituţie. „
Sunt foarte multe documente, începînd cu 1 august pînă la 1 ianuarie. Pînă la finele lunii februarie trebuie să verifice toate documentele emise şi să îşi pună avizul de legalitate pe originalul rămas în Inspectoratul Şcolar astfel încît la arhivă să fie păstrate documente care poartă acest aviz de legalitate”, a declarat
Ada Macovei, inspector şcolar general IŞJ. Şefa acestei instituţii a mai declarat că, în sarcina juristului nu intră şi reprezentarea în instanţă a Inspectoratului în procesele care sunt pe rol, de acest lucru ocupîndu-se avocaţii contractaţi în acest sens.