Bogdan Gavrilă a vorbit despre faptul că antrenorul "câinilor" l-a dat afară, obligîndu-l să îşi caute echipă, unde mijlocaşul de bandă spune că a primit foarte greu decizia. De asemenea, a vorbit și despre interesul lui FC Botoșani pentru acesta, scrie GSP
- Bogdan, care e situaţia ta la Dinamo, ai fost dat afară?
- Antrenorul mi-a transmis că nu fac parte din lotul echipei care pleacă în cantonament în Cipru şi că trebuie să îmi caut un împrumut pînă în vară.
- Te aşteptai la acest lucru?
- Deloc! Am fost efectiv şocat pentru că restul oamenilor din club sînt conştienţi de calităţile mele. Ce să mai zic acum?, e decizia antrenorului, nu mai are nici un rost să comentez prea multe.
- Unele zvonuri spun că Mircea Rednic a luat această decizie pentru că are ceva personal cu tine. Aşa este?
- Am auzit şi eu asta, dar refuz să cred aşa ceva. Nu are de ce pentru că nu sînt un jucător care să facă probleme în cadrul echipei.
- Te simţi vinovat pentru ceva în acest sezon?
- Nu am greşit cu nimic! Cine ştie cine a lansat vreun zvon sau altul care a fost prost interpretat. Nu vreau să exagerez, să spun că sînt un model de disciplină, dar nu am făcut probleme niciodată şi m-am antrenat la intensitate maximă indiferent că am jucat sau am fost rezervă. Au fost momente cînd nu mă mulţumea statutul de rezervă, însă nu am ţinut în mine şi m-am antrenat în continuare.
- Cum ai primit decizia lui Rednic?
- Pentru mine este foarte dureros pentru că sînt printre cei mai vechi din echipă şi îmi doream foarte mult un trofeu, iar anul acesta Dinamo este foarte aproape de cîştigarea unui trofeu la care consider că am pus şi eu "umărul". Asta este, acum merg înainte, o să iau o decizie în perioada următoare.
- Te duci la Botoşani, te-au ofertat şi public...
- Încă nu m-am transferat nicăieri, deşi prin presă aşa se vehiculează. Pe mine nu mă sună nimeni să mă întrebe dacă sînt adevărate sau nu zvonurile! La Botoşani nu cred că voi merge pentru că dacă era să mă duc, acceptam de cînd m-au sunat prima oară.
Bogdan Gavrilă are două pase decisive în acest sezon, în care a jucat 16 meciuri pentru Dinamo
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024