După transmiterea punctului de vedere al Consiliului de Administrație al Spitalului Județean Mavromati, președintele Consiliului Județean Botoșani a semnat actele necesare pentru oficializarea unui nou manager.
A semnat actul de revocare din funcție a fostului director Livia Mihalache și a emis dispoziție pentru numirea unuia nou.
„Am analizat această hotărâre și în consecință am decis că mandatul Liviu Mihalache va înceta, am emis o dispoziție în acest sens, de încetare a mandatului domniei sale și de preluare a noii funcții de către d-na economist Doina Caba. Dumneaei are dispoziție ca începând cu data de mâine să exercite această funcție de manager la Spitalul Județean. Este un foarte bun profesionist, am încredere că Spitalul Județean este pe cea mai bună mână”,
Doina Federovici, președintele CJ Botoșani
Șefa CJ a cerut de la noul manager o colaborare cu Direcția de Sănătate Publică dar și cu șefii de secții din cadrul spitalului.
Doina Caba s-a prezentat ca fiind economist de profesie, ea lucrând doar în sistemul sanitar din anul 1981. Și-a început activitatea la Spitalul Orășenesc Darabani pentru o perioadă de 6 ani de zile în funcția de director economic.
După desființarea spitalului a activat la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Mavromati iar ulterior a fost director economic la Spitalul de Pneumoftiziologie aproape 4 ani de zile.
Ulterior s-a angajat la Spitalul Municipal Dorohoi, tot în calitate de director economic. Iar de acolo...
„Mi s-a propus un proiect de management de calitate la spitalul privat Bethesda, nu am putut să refuz pentru că eu mai colaborasem cu Bethesda într-o perioadă cât nu am avut funcții de conducere și când nu erau incompatibilități. Am avut un proiect privind acreditarea, l-am terminat zic eu, cu brio, sunt mulțumită”,
Doina Caba, noul manager al Spitalului Județean Mavromati
La solicitarea Doinei Federovici a decis să își pună întreaga experiență acumulată la dispoziția Spitalului Județean Mavromati din postura de manager.
„Cel mai mult spun că îmi plac oamenii și pentru oameni voi putea să depun toate eforturile să fiu manager la Spitalul Județean. Cunosc spitalul, cunosc secțiile, compartimentele pentru că am lucrat în spital. Consider că împreună cu tot personalul și în mod deosebit cu conducerea actuală și șefii de secții să facem în așa fel încât pacienții să fie mulțumiți și personalul să fie sănătos”,
„Niciodată nu am dat înapoi la proiecte noi, sunt deschisă la nou, am schimbat în ultimul timp spitale, am luat obiective de la capăt, am dus la îndeplinire și obiective grele, sunt un om și voi lucra pentru oameni”,
Doina Caba, noul manager al Spitalului Județean Mavromati
Mandatul noului manager este deocamdată pe o perioadă de 3 luni de zile.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ASTĂZI: Titlu onorific pentru o botoșăneancă, un nou tezaur uman viu la Botoșani
Gabriela Erdic
Nov 14, 2024
Șofer amendat după o oprire în trafic: CE au confiscat polițiștii
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Avertizare DNSC: O nouă fraudă online cu „promoții” primite prin mesagerie
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Burger King deschide primul restaurant din Suceava, în Iulius Mall
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024