A apărut un nou număr al revistei de cultură Hyperion (nr. 7-8-9/2020), publicație care apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România, cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani, în parteneriat cu Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii ”Mihai Eminescu”.
Mai bine de 200 de pagini poezie, proză, dialoguri, lecturi și relecturi, memorii, eseuri, comentarii și idei.
Cu un Accent editorial așezat, ca de obicei, sub semnătura lui Gellu Dorian, redactor-șef al revistei. Un Accent care aduce în atenție ”situația revistelor de cultură din România” care se află, ”acum dar și de trei decenii încoace”, mai întotdeauna în ”restriște”.
Sub titlul ”Revistele de cultură în pandemia Covid 19”, Gellu Dorian reface cronologic drumul revuisticii literare din ultimele decenii, poposind apoi în contextul pandemiei ”sosită pe nepusămasă, cu durată de existență prelungă, ceea ce creează un disconfort în ceea ce privește menținerea relațiilor de colaborare, de protocoale și portofolii”.
”O revistă este o instituţie de cultură. Şi uitaţi-vă acum şi veţi vedea cît de mult suferă toate instituţiile de cultură din ţară, viaţa culturală în mod special, suferinţe care vor instala traume cu durată îndelungată în ceea ce înseamnă fondul comportamental al unei naţiuni, fond care este, aşa cum am spus mai sus, înlocuit cu improvizaţii şi lucruri lipsite de valoare şi reprezentativitate. Cînd o stare atît de gravă nu este luată în serios, răzbunarea acesteia vine de la sine, cu efecte devastatoare, ireparabile, dar şi cu atitudini autoritare iscate în mintea unor inşi deveniţi peste noapte factori de decizie, la un pas de a se comporta dictatorial şi păgubos din toate punctele de vedere – şi de aici şi efectele ulterioare care pot fi simţite şi de bunul mers al revistelor de cultură, care, fără subvenţie, fără sprijin financiar de la stat, de la administraţiile locale, nu pot apărea.
Revistele de cultură, chiar şi aşa, sunt în graficul lor şi în această „vreme de restrişte pandemică“, apar, sunt citite de aceiaşi cititori consecvenţi, tradiţionali, comentate sau nu, făcînd ceea ce trebuie să facă în general cronicarul cu epoca prin care trece: o consemnează, o lasă timpului în pază – viitorul va vorbi pe baza a ceea ce este acum prezentul, care, după cum este firesc, devine iute trecut, trecut, care la rîndul lui, poate deveni, după cîte am văzut, imprevizibil –, vorba poetului, „acum nici viitorul nu mai e ca altădată!“.
Revista aduce în prim plan scriitori din toate generațiile, găzduiți în cadrul rubricilor consacrate de ani buni. Nicolae Oprea este Invitatul acestui număr, paginile rulând nu mai puțin interesante scotociri literare cu Nicolae Sava (un răscolitor Interviu care ni-l readuce aproape pe Solomon Marcus) sau Cristina Ștefan (care răspunde Anchetei Scriitorul – destin și opțiune).
Poesis cu Constantin Severin, Ioan Es. Pop, Petruș Andrei, Radu Necșanu sau Gheorghe Vidican, Beletristică (Dan Perșa, Daniel Moșoiu, Elena Cardaș sau Mircea Oprea), dar și Cronică literară semnată de Vasile Spiridon, Constantin Dram, Mina Decu, Alexandru Ovidiu Vintilă, precum și George Luca, Victor Teișanu sau Ionel Savitescu.
Eminescu in aeternum (Valentin Coșereanu, Theodor Codreanu, Mircea A. Diaconu, Ala Sainenco, Lucia Țurcanu, N Georgescu) produce și în acest număr pagini interesante de istorie literară, în timp ce rubrica Eseu cuprinde materiale semnate de Al. Cistelecan, Ioan Holban, Constantin Coroiu, Marius Chelaru, Magda Ursache și Petru Ursache, Raluca Faraon. Este Aniversat, ”la trei sferturi de veac”, Dorin Tudoran, iar Ioana Diaconescu adaugă Memoriei încă un capitol din trecutul întunecat, cu ”Lotul Teodorescu și alții”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Angajări la Ambulanța Botoșani: CINCI posturi scoase la concurs
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024