Societatea Ascon a solicitat instanţei de judecată realizarea unei expertize cu privire la noul sediu al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) pe care l-a ridicat în strada colonel Tomoroveanu. Deşi panglica la noul imobil a fost tăiată încă de anul trecut, nici pînă la această dată constructorul şi beneficiarul nu au căzut de acord asupra sumelor ce mai trebuiesc plătite. AJOFM susţine că nu mai trebuie să dea nici un ban, apărîndu-se cu un raport al Curţii de Conturi, în timp şefii Ascon sînt convinşi că trebuie să li se mai dea 160.000 de lei. Jumătate din bani reprezintă lucrări propriu-zise, iar cealaltă jumătate penalităţi pe care firma le cere întrucît nu şi-a primit banii la timp, nu a achitat dările la stat conform graficului şi, ca atare, a acumulat datorii
. „Eu fac lucrări bune, nu îmi bat joc”, a spus
Constantin Zaharia, preşedintele consiliului de administraţie al Ascon. Acesta este convins că expertiza judiciară îi va da dreptate, iar AJOFM îi va achita suma solicitată.