La nici un an de când au fost înfiinţaţi, cei doi mari furnizori de utilităţi de la Consiliul Judeţean şi Consiliul Local Botoşani au început deja să aibă divergenţe. Mai concret, şefii Modern Calor contestă o valoare a unei facturi emisă de Nova Apaserv pentru perioada octombrie 2010-februarie 2011. Este vorba despre o sumă de 120.000 de lei pentru care reprezentanţii celor două societăţi au avut şi o şedinţă de conciliere în cursul săptămânii precedente.
Medierea pare să nu fi stins conflictul, drept urmare, imediat după sărbătorile pascale va mai avea loc o conciliere, de această dată între directorii celor două societăţi. “
Ei au contestat valoarea facturilor, cantităţile facturate, pentru perioada octombrie 2010-februarie 2011. În primele luni s-a lucrat după o metodologie veche care a fost valabilă pentru vechiul operator de apă, Apa Grup, la solicitarea d-lor, după care a fost încheiat contractul nou, prin care au fost stabilite alte reguli, alte clauze. Şi pentru facturile din luna octombrie până în februarie, ei au plătit parţial din ele dar au valori nerecunoscute. Valoarea facturilor pe cinci luni este peste 10 miliarde, ei au făcut plăţi, dar a rămas o sumă nerecunoscută care este în divergenţă”, a declarat
Albert Tănasă, şef serviciu juridic Nova Apaserv. Acesta a mai spus că, pentru perioada octombrie-februarie, operatorul de apă a emis facturi către Modern Calor conform celor eliberate de fosta societate Apa Grup, iar pentru facturile anterioare nu au fost contestaţii cu privire la modul de calcul. Totodată, şeful de la serviciul juridic susţine că nu a primit o justificare clară din partea reprezentanţilor Modern Calor cu privire la valorile nerecunoscute din facturile emise.
“Deci o justificare clară, obiectivă, nu suntem de acord cu suma asta, nu avem. De aia am şi încercat să ne întâlnim, să facem o conciliere ca să nu mai ajungem în instanţă. Şi cu siguranţă nu o să ajungem în instanţă, pentru sume de astea. S-a stabilit ca ulterior, la o dată stabilită de directorii societăţilor să aibă loc o nouă întâlnire şi până atunci să fie făcut şi un punctaj între contabilităţi, contabilitatea noastră cu contabilitatea lor”, a mai afirmat
Albert Tănasă. Şeful serviciului juridic a mai declarat că, dat fiind faptul că suma nu este una însemnată, problema ar trebui să fie soluţionată cât mai repede, pentru a nu fi create penalităţi suplimentare. În medie, Nova Apaserv facturează lunar către Modern Calor apă în valoare de circa 240.000 de lei.