Un scandal fără precedent a avut loc vineri după-amiază la sediul Alianței Liberalilor și Democraților din Botoșani. Venită să preia efectiv conducerea filialei, deputata Liliana Mincă a fost alungată de membrii organizației strânși acolo.
Parlamentara, care numai în ultimii patru ani a trecut pe la PP-DD, PND, UNPR și PSD, pentru ca în preajma alegerilor să ajungă la ALDE, aceasta după ce înainte de a devenit parlamentar a fost și membru PC, a venit cu o decize semnată de copreședinții partidului prin care este desemnată președinte ALDE Botoșani. Are numărul 69, este datată cu 5 octombrie 2016 și poartă semnăturile lui Daniel Constantin și Călin Popescu Tăriceanu.
Membrii filialei Botoșani strânși la sediu, printre ei mai mulți aleși locali sau foști candidați la scrutinul din luna iunie, nu s-au lăsat impresionați și nici au vrut să audă. Ei i-au transmis clar Lilianei Mincă faptul că nu are că căuta în fruntea ALDE Botoșani, deși aceasta a venit la ședință alături de senatorul Varujan Vosganian și deputatul Constantin Avram.
A rezultat astfel un scandal în toată regula cu țipete și amenințări care se auzeau în afara sediului, unii trecători din Centrul Vechi uitându-se mirați spre imobilul în care ALDE își desfășoară activitatea.
Liberalii și democrații le-au spus în față celor trei parlamentari că nu o acceptă pe Liliana Mincă. Părțile nu s-au înțeles asupra modului în care deputata a ajuns președinte de filială, unii susțineau că a fost impusă, ea că, de fapt, a fost dorită:
Liliana Mincă: Întrebați-l pe dl Iacob cine pe cine a căutat!
Gheorghe Iacob: Nu cine pe cine d-nă, m-a sunat dl Daniel și mi-a spus: ce părere ai despre d-na Mincă?
Dumitru Codreanu: D-na Mincă la nivel de județ nu este dorită, trimiteți de la București dvs., în calitatea pe care o aveți, om care să ne reprezinte.
Liliana Mincă: Ați luat 83 de voturi la dvs. acasă.
Dumitru Codreanu: Dar dumneata ce ai luat? Șase partide în patru ani! Șase partide în patru ani!!! Te-ai rostogolit prin toate partidele așa cum arunc eu barabulele în mașină.
Liliana Mincă: Dacă s-au desființat...
După mai bine de o oră de discuții nu s-a ajuns al nici un rezultat. Fostul președinte Gheorghe Iacob și ceilalți foști lideri ai formațiunii au refuzat să facă predarea-primirea, astfel încât deputata s-a enervat și a plecat.
”Așa cum era de așteptat, fiind singura femeie și dânșii doar bărbați, era normal să nu fiu primit cu brațele deschise. Vă dați seama că competiția este foarte mare, toată lumea își dorește să candideze, eu îmi doresc foarte mult să existe competiție internă și ca fiecare coleg care a adus rezultate în compania de la locale să își depună cererea și CV-ul pentru un loc la Camera Deputaților sau la Senat, însă lucrul acesta se va analiza la București”,
Liliana Mincă, președinte numit ALDE Botoșani.
Imediat însă, chiar din apropierea acestora, foștii lideri au făcut declarații extrem de critice la adresa parlamentarei.
”Colegii au luat decizia că nu sunt de acord cu d-na Mincă să vină, nici candidat, nici președinte pentru că ea a fost la vreo șase partide, toate le-a abandonat, nu s-a ținut de ele”,
Gheorghe Iacob, fost copreședinte ALDE Botoșani.
Varujan Vosganian a explicat că la alegerile locale ALDE Botoșani a obținut un scor sub media națională și potrivit reglementărilor interne conducerea centrală are dreptul să stabilească șefii filialei.
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Sărbătoarea Nașterii Domnului: tradiții fascinante și superstiții care dăinuie peste generații
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile