Un botoșănean prin băut la volan a vrut să-l mituiască pe polițistul care l-a surprins în ilegalitate. I-a oferit suma de 160 de euro însă omul legii nu a luat banii ci l-a dat pe mâna ofițerilor anticorupție, scrie Opinia de Dorohoi.
Bărbatul a fost condamnat de Tribunalul Botoșani la trei ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru dare de mită. Potrivit deciziei magistraţilor, Leontin Costel A., de 41 de ani, va fi supus unui termen de încercare de şase ani, interval în care va trebui să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Botoşani sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
Totodată, timp de 120 de zile el va trebui să presteze o muncă în folosul comunităţii, constând în activităţi de arhivare şi activităţi de întreţinere, restaurare obiecte în cadrul Muzeului Memorial „George Enescu” din municipiul Dorohoi. Instanţa a dispus şi confiscarea celor 160 de euro, care au făcut obiectul infracţiunii de dare de mită. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
Leontin Costel A., de 41 de ani, din Dorohoi a fost oprit în trafic pe 31 mai, pe Strada Dimitrie Pompei din municipiu, şi întrucât mirosea a alcool, poliţiştii i-au cerut să sufle în etilotest, însă a refuzat. A fost condus la Spitalul Municipal Dorohoi, însă şi aici a refuzat recoltarea probelor biologice, apoi poliţiştii l-au dus la sediu pentru întocmirea dosarului penal privind refuzul recoltării probelor biologice. La poliţie, bărbatul a început să facă scandal, să ameninţe şi a fost încătuşat, iar la un moment dat a trecut la rugăminţi să nu i se întocmească dosar penal, oferind 160 de euro pe care i-a pus pe masă. Poliţiştii au chemat ofiţerii anticorupţie, iar şoferul s-a ales cu un dosar penal pentru dare de mită. În faţa anchetatorilor nu a recunoscut fapta susţinând că a lăsat banii pe birou pentru ca poliţistul să îi dea iubitei sale, aceasta rămânând în maşină. Trimis în judecată de procurori, bărbatul şi-a recunoscut vina în faţa magistraţilor, sentinţa fiind pronunţată astăzi. Leontin Costel A. este o mai veche cunoştinţă a poliţiştilor, el având un dosar penal după ce a fost prins conducând beat în 2010, în 2013 a provocat un accident rutier şi nu l-a declarat, iar în iarna anului trecut a fost prins conducând pe contrasens.
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Sărbătoarea Nașterii Domnului: tradiții fascinante și superstiții care dăinuie peste generații
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile