De la 1 aprilie 2018, botoșănenii pot beneficia de alte servicii medicale gratuite.
Începând cu data de 1 aprilie anul curent, românii asigurați, dar și cei neasigurați în sistemul public de sănătate vor beneficia de servicii dentare decontate de Casele de Sănătate, potrivit unui act normativ care a fost recent publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 273/2018.
Așa cum era de așteptat, lista de servicii va fi mai lungă pentru cei asigurați în sistemul de sănătate decât pentru cei neasigurați. Mai mult, majoritatea serviciilor sunt prevăzute cu decontare integrală, adică fără plată, scrie Antena 3.
Adulții vor putea merge la consultație gratuită o dată pe an, în timp ce copiii o vor putea face chiar de două ori. Pentru persoanele asigurate vor exista trei posibilități de decontare de către casă:
- decontarea pentru copii, unde vorbim de acoperirea integrală a tarifelor (adică nu se mai plătește nimic)
- decontarea pentru adulți (peste 18 ani), unde vorbim fie de acoperirea integrală a tarifelor, fie de reduceri de 60%;
- un al treilea tip de decontare, pentru beneficiarii unor legi speciale, unde acoperirea este, de asemenea, integrală.
Pentru decontarea integrală sau de 60% din tarif sunt prevăzute următoarele tratamente: tratamentul cariei simple, obturaţia dintelui după tratamentul afecţiunilor pulpare sau al gangrenei, pansamentele calmante, extracția dinților cu anestezie, diverse proteze, aparate și dispozitive utilizate în tratamentul malformațiilor congenitale, reparații și reconstrucții.
Bărbat din Sălaj AMENDAT cu 15.000 de lei la Botoșani: Nu mai poate folosi mașina
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024
Un doctor în istorie își lansează cartea la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024
Invitațiile pe care nu vrei să le primești niciodată: Doi botoșăneni s-au trezit cu ele în ușă
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024
Prefectul a descoperit o mare problemă cu deszăpezirea drumurilor și sună mobilizarea
Oana Sava
Oct 03, 2024