În parcuri ne-am jucat, am râs, am alergat, tot în parcuri ne-am cunoscut, ne-am dat binețe sau am pășit agale numai cu ale noastre gânduri.
Așa începe invitația la călătorie… virtuală lansată de Muzeul Județean Botoșani. Și pentru că botoșănenii se află izolați în case, iar parcurile din oraș sunt închise, este un prilej minunat de ”plimbare” prin orașul de demult.
Noi și cei dinaintea noastră. Botoșănenii de altădată aveau poate la fel de multe motive de satisfacție precum avem și noi, ori de câte ori pășeau pe feluritele alei ale grădinilor publice amenajate în orașul lor. Ivite din inițiative particulare sau din cele ale autorităților locale, servind deopotrivă unor scopuri cultural-edilitare și economice, ajutate de modele occidentale, parcurile botoșănene de odinioară transmit, din cuprinsul fotografiilor de epocă și al paginilor memorialistice, un mesaj reconfortant după care tânjim atât de mult. Sursele istorice ne relevă, în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, existența „grădinilor” publice „Vârnav”, „Petrino”, locul multor reprezentații teatrale, cele ale lui Iacob Bolfosu, Stati Spânu, Toader Ipser ș.a. Treptat, începând cu anul 1869, prin amenajări succesive, „grădina” lui Neculai Vârnav, cunoscută ulterior ca Grădina Belvedere, astăzi Parcul „Mihai Eminescu” se va impune ca locul predilect de promenadă pentru mulți botoșăneni.
Vizitând Botoșaniul în anul 1887, germanul Rudolf Bergner fusese plăcut impresionat de frumusețea parcului dar și de eleganța doamnelor, consemnând că „toaletele pariziene cele mai atrăgătoare, corsaje de atlaz albastru, dantelă albă și haine de muselină sunt expuse privirilor, modul de prezentare depășind pe toate cele din București și Iași. Treizeci sau patruzeci din frumuseților orașului se plimbă pe aleea principală în sus și în jos, admirate de cavaleri eleganți și ofițeri”. În anul 1889, Primăria Botoșani anunța, printre alte obiective de administrație locală, înființarea de noi „grădini publice”, întreținerea celor existente și noi investiții. Dintre cele trei parcuri mai importante la acea dată, cel din jurul „Casei comunale” (al Primăriei), altul amplasat înspre bariera Sulița și „Grădina Belvedere” (Parcul „Mihai Eminescu”), aceasta din urmă era cea aleasă pentru noi amenajări. Motivele invocate de edili erau de ordin economic, „higienic” și estetic, „purificarea aerului, ochiul primind cu satisfacțiune acea varietate a culorilor format prin varietatea florilor peste care verdeața, culoarea dominantă a naturei, le încadrează pe toate și contribuie în genere la desvoltarea gustului, a frumosului”. Sursa de inspirație pentru administrația botoșăneană o constituia „grădina din fața Palatului municipal al Vienei”. Pornind de la realitățile de odinioară, nădăjduim că DORUL DE PARCURI ne poate fi măcar ușor alinat admirând fotografiile acestei expoziții virtuale care fac parte din colecția de istorie contemporană a Muzeului Județean Botoșani (alte surse: Espunerea situației generale a administrațiunei comunei Botoșani, de Alexandru Enacovici, primarele ei. Anul 1889-1889, Tipografia „Concurența” Botoșani, 1889, Ștefan Ciubotaru, Monografia orașului Botoșani, 1997).
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
