Senatul a adoptat luni tacit propunerea legislativă a deputatului liberal Daniel Stamate Budurescu prin care ziua de 9 mai a fost declarată zi de sărbătoare naţională, urmând ca iniţiativa să fie transmisă Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz. Astfel botoșănenii ar putea avea o nouă zi de sărbătoare națională.
Parlamentul, preşedintele României, Guvernul, precum şi celelalte autorităţi ale administraţiei centrale şi locale vor organiza manifestări în 9 mai, iar fondurile vor fi asigurate din bugetele locale sau din bugetul autorităţilor şi/sau instituţiilor publice, în limita alocaţiilor bugetare aprobate, potrivit proiectului de lege, potrivit jurnaliștilor de la Mediafax.
"Independenţa proclamată de Parlament la 9 mai 1877 este opera poporului român şi a fost apărată de Armata Română prin participarea la războiul dintre anii 1877-1878. Ostaşii români, avându-i în frunte pe Generalul Alexandru Cernat – comandant de operaţii şi pe domnitorul Carol I – <>, au cucerit independenţa naţională. Congresul de la Berlin, încheiat la 1 iulie 1878, a recunoscut independenţa României, iar ţările europene au încheiat ulterior relaţii diplomatice cu statul român. Având în vedere importanţa zilei de 9 mai 1877 în istoria poporului şi a statului român, propun ca ziua de 9 mai - <> să fie declarată sărbătoare naţională, drept pentru care înaintăm prezenta propunere legislativă în procedură de urgenţă", argumentează iniţiatorul proiectului.
Guvernul nu susţine proiectul întrucât ziua de 10 mai a fost declarată sărbătoare naţională.
Care este salariul pe care-l cere Mailat de la echipele din Superliga
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile