Activitatea a avut loc în cursul acestei săptămâni.
În cadrul parteneriatului cu Universitatea Ștefan cel Mare Suceava, Penitenciarul Botoșani a primit miercuri vizita a 40 de studenți de anul IV din cadrul Facultății de Drept.
Însoțiți de ofițerii specialiști din sectoarele siguranța deținerii și regim penitenciar și reintegrare socială, viitorii absolvenți de studii juridice au avut posibilitatea de a se familiariza cu modul și condițiile de executare a pedepselor privative de libertate, asigurarea drepturilor și libertăților persoanelor condamnate, precum și aspecte referitoare la demersurile de reintegrare socială în care sunt implicate persoanele custodiate.
Motivați de curiozitatea specifică vârstei și a studiilor, aceștia au "asaltat" ofițerii prezenți cu numeroase întrebări referitoare la eficiența demersurilor socio-educative derulate cu cei din detenție, condiții de cazare, respectarea drepturilor prevăzute de lege, menținerea legăturii cu familia și implicarea acestora în activitățile lucrative.
Deopotrivă, același interes l-a constituit și activitatea personalului angajat, condițiile de muncă și îndatoririle pe care aceștia le exercită zi de zi.
În încheierea activității, comisar șef Dumitru-Daniel Pînzariu, directorul unității, a subliniat faptul că deciziile pe care le vor lua fiecare viitor practicant de drept, vor marca destine. Astfel „obiectivitatea” devine o condiție de sine qua non în domeniul în care vor activa.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024