Are 45 de ani și lucrează ca asistent medical într-un spital din Botoșani.
Suferința trupească a fost mereu în fața ochilor ei și a făcut tot ce a putut pentru a-și ajuta pacienții să-și recapete sănătatea sau măcar să le scadă durerile.
Acum are ea nevoie de ajutorul semenilor.
”Prin prisma profesiei mele, am fost mereu expusă și sensibilă la suferința pricinuită oamenilor de diverse boli, dar niciodată nu mi-am imaginat că într-o zi voi fi eu protagonista unei astfel de drame...”,
spune Mihaela Andrieș.
În urmă cu 4 ani, a început să simtă pe propria piele neputința celor care se chinuiau în saloane. Un spasm la ochiul drept și dureri insuportabile la ureche au făcut-o să-și piardă zâmbetul, la propriu. Jumătatea dreaptă a feței i-a paralizat.
”Ultimii trei ani au fost un carusel de emoții pentru mine și familia mea. Numeroasele tratamente și vizite la doctori - toate fără succes - m-au lăsat obosită și lipsită de speranță că situația mea se va ameliora vreodată”,
povestește Mihaela.
În România, afecțiunea a rămas nediagnosticată, iar de un tratament adecvat nici nu putea fi vorba. În noiembrie însă, o clinică din Tübingen, Germania, a diagnosticat-o pe femeia de 45 de ani cu tumoră de nerv facial și i-a propus o intervenție chirurgicală cu riscuri importante, printre care pierderea totală a auzului și a echilibrului pe partea dreaptă.
Ar fi singura șansă la o viață asemănătoare celei pe care Mihaela a avut-o înainte. Fără operație, tumora va crește și îi va amenința chiar viața.
”Din păcate, cu toate eforturile financiare pe care familia mea le-a făcut în ultimii 4 ani, costurile acestei intervenții depășesc mijloacele noastre financiare. Strângerea celor 40.450 de euro este cu atât mai dificilă cu cât, pentru a evita agravarea situației, recomandarea este să fiu operată în maximum două luni”.
După ani de suferință, există o rază de speranță, dar ea costă mai mult decât își poate permite Mihaela.
”Speranță și reușită am oferit și noi, de nenumărate ori, prin donațiile noastre. Am salvat o mulțime de vieți și am redat zâmbetul și încrederea în viitor celor care erau scufundați în dezamăgire și deznădejde. O putem face din nou, și pentru această femeie atât de urât încercată de soartă, prin orice donație făcută în conturile Asociației „Salvează o inimă”,
Asociația „Salvează o inimă”
Mihaela cere ajutor pentru viață.
”Din păcate, totul pare să aibă un preț, inclusiv viața, iar prețul pus pe viața mea este unul pe care nu mi-l permit în lipsa unui ajutor din partea voastră. Așa că vă rog din răsputeri să mă sprijiniți în această luptă, în speranța că într-o zi mă voi vindeca!”,
Mihaela Andrieș
Orice ajutor oferit este de neprețuit. Orice donație îi poate reda zâmbetul celei care le-a zâmbit o viață întreagă celor bolnavi pe care i-a îngrijit. E timpul să fie și ea ajutată.
Donații se pot face:
Denumire entitate: Asociatia “SALVEAZA O INIMA”
Cod de inregistrare fiscala: 31015982
Cont (IBAN) bancar:
Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX
Cont Euro: RO28BTRLEURCRT00W8287001
CONT USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001
COD SWIFT: BTRLRO22
COD BIC: BTRL
Banca Transilvania Botosani
Vă rugăm să specificați pentru transfer bancar numele MIHAELA ANDRIES
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Transportatorii din Botoșani verificați de inspectorii de muncă: CE nereguli s-au găsit
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Avaria de sub casă a fost remediată, NU se mai întrerupe apa în municipiu
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024