Jumătate catolică, jumătate ortodoxă. Astfel este cel mai des caracterizată această biserică din județul Botoșani, o adevărată bijuterie arhitectonică și de cult, considerată a fi unicat în lume, dar prea puțin cunoscută acasă la ea.
Este vorba despre Biserica “Adormirea Maicii Domnului”, din satul Hilișeu-Crișan, județul Botoșani, ridicată în anul 1802.
Zidurile şi clopotniţa au influenţe baroce. Pe zid, tot de influenţă barocă, se află 13 statui catolice, sculptate direct în piatră, realizate în mărime naturală, care reprezintă pe cei 12 apostoli alături de Iisus Hristos. Poarta este, de asemenea, de influenţă catolică. Însă, odată intrat în curte, creștinul se află în faţa unei biserici ortodoxe din lemn, care este și inima acestui complex bisericesc.
Pe 8 iulie 2021, a început intervenția de urgență care vizează zidul de incintă al Bisericii “Adormirea Maicii Domnului”, imobil înscris în Lista Monumentelor Istorice a județului Botoșani.
Scopul intervenției de urgență vizează punerea în siguranță a zidului de incintă prin eliminarea intervențiilor care au condus la acumularea umidității în masa zidăriei și, mai apoi, la freabilizarea cărămizilor, a coronamentului de piatră de la baza statuilor și a statuilor propriu-zise.
Concret, transmit specialiștii, intervenția va consta în îndepărtarea tencuielilor de reparație realizate cu mortare pe bază de ciment de pe suprafața zidului și înlocuirea cu o tencuială pe bază de mortar de var hidraulic, biocidarea și îndepărtarea depunerilor aderente de pe statui și consolidarea suprafeței de piatră cu o soluție pe bază de etil silicați.
Intervenția se desfășoară în cadrul proiectului Ambulanța pentru Monumente, prin Asociația ACTUM. Ambulanța pentru Monumente este un proiect sprijinit de Alteța Sa Regală, Prințul de Wales prin The Prince’s Foundation și inițiat de Asociația Monumentum.
Lucrările au fost anunțate și de către preotul paroh, care a făcut un apel către comunitate.
”Au început lucrările de reabilitare și conservare la zidul exterior al Bisericii Monument Hiliseu Crișan! Prin bunăvoința celor de la "Ambulanța Monumentelor", un grup inimos format din profesori și studenți ,își vor desfășura activitatea timp de două săptămâni pe acest șantier. Orice ajutor din partea dumneavoastră... cazare, masă, materiale este binevenit! Vă mulțumim din suflet pentru implicare. Pentru orice informații: nr de contact 0744242118. Bunul Dumnezeu să vă aibă în grija Sa!”,
Preot Barabasa Iulian
Povestea spune că Ana, soţia boierului Vasile Curt, era de neam austriac şi era catolică. Spun bătrânii satului că, din dragoste pentru soţia sa, şi probabil ca să o liniştească, boierul a ales să facă un portal în stil catolic, drept cadou pentru soţia sa, Ana.
Biserica este, din acest punct de vedere, unică în Europa. Biserica a fost restaurată de mai multe ori, ultima dată în 2003- 2014, când s-a schimbat acoperişul.
„Biserica, în momentul construirii, a fost gândită ca o biserică a familiei boierești. A fost construită în spatele conacului boieresc, conac care nu se mai păstrează, din păcate, astăzi. A fost dărâmat în timpul comunismului. Inițial s-a construit doar biserica ortodoxă din lemn, foarte mare pentru o biserică din lemn, iar 30 de ani mai târziu a fost adăugat și zidul exterior cu clopotniță în stilul catolic”,
preotul bisericii, Iulian Barabasa.
(Foto: Ambulanța pentru Monumente)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cătălin Silegeanu, Candidat AUR la Senatul României: "Reconstrucția României, Prioritatea Noastră"
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
COD GALBEN de ceață și polei pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024