Slujba de târnosire a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul.
Biserica Parohiei Sfântul Vasile cel Mare - Ichimeni din comuna Avrămeni, județul Botoșani, a primit duminica aceasta veșmântul cel luminos al resfințirii.
Credincioșii din Ichimeni, precum și din localitățile alăturate, au participat în această dimineață la slujba de resfințire a bisericii închinate Sfântului Ierarh Vasile cel Mare. Potrivit tradiției, zidurile și Sfânta Masă au fost binecuvântate prin stropirea cu apă sfințită și prin ungerea cu Sfântul și Marele Mir.
În continuare, cei prezenți au luat parte la Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Episcop-vicar pe un podium amenajat în curtea sfântului locaș, scrie doxologia.ro
În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei evanghelice, Preasfinția sa a evidențiat faptul că Dumnezeu ne cheamă să fim uniți în același gând:
„Ne-am aștepta ca mult mai repede răul să fie amendat, ca mult mai repede binele răsplătit. Și Domnul le face la bună vrere și la bună vreme, dar nu așa, cu așteptarea noastră și cu gândul nostru, pentru ca să înțeleagă oamenii că toate au un chip de zăbavă, un chip de așezare și de statornicie.
Încât, în fața minunilor pe care Dumnezeu le pune în viața noastră, adeseori pe neobservate, suntem chemați să fim nu numai cu cinstire și mulțumire față de ele, ci și cu bucurie, iubiți credincioși. Ziua de astăzi, ziua înnoirii bisericii, este, așadar, o zi de bucurie, o zi în care harul lui Dumnezeu ne cheamă să fim uniți într-un gând bun, într-un gând de slujire și de cinstire a lui Dumnezeu. Să fim bucuroși pentru lucrarea lui Dumnezeu în lume și în viața noastră, bucuroși că biserica din parohie s-a înnoit și, cu ajutorul lui Dumnezeu, nădăjduim ca mulți să se bucure de ea, generații și generații, pentru că se pierd școli și locașuri de mare cinste în comunități. Dar vedem că bisericile rămân din timpul lui Ștefan cel Mare, din secolul al XVIII-lea sau al XIX-lea, ca o mărturie a credinței care a îmbărbătat acest popor, că o mărturie și ca un semn că Dumnezeu lucrează în continuare în istorie, în viața noastră. Să ne ajute Bunul Dumnezeu să intrăm cu pace în sfântul său locaș, să ieșim cu putere, să ieșim mai buni, mai hotărâți în a trăi viața în adevăr, credință și iubire.”
Ca o încununare a tuturor eforturilor depuse la lucrările de consolidare a sfântului locaș, părintele Marius Prisacaru a fost hirotesit întru iconom stavrofor, iar tuturor celor care s-au implicat în lucrările de refacere a bisericii, ierarhul le-a acordat distincții de vrednicie.
Locașul de cult este construit din lemn și, conform unor surse istorice, ar avea o vechime de peste trei veacuri, într-o comunitate menționată pentru prima dată în vremea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, pe 24 noiembrie 1492, ca fiind așezată pe cealaltă parte a Podragăi, de la drumul lui Iachim la vale, până la Trei Gloduri(...). O consemnare mai recentă despre biserica din Ichimeni datează din anul 1830, când i-au fost oferite, de la Biserica Sfânta Parascheva din Botoșani, unele materiale şi obiecte de cult.
Vlad Chiricheș a spus ce s-a întâmplat cu FCSB în eșecul de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Călin Georgescu și Elena Lasconi merg în turul doi
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Portretul unui independent: Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Ciolacu la un pas de dezastru: USR îi cere să își recunoască înfrângerea
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024