A fost selectată pe baza unui dosar de candidatură și a unui interviu susținut în fața unei comisii de jurizare.
Trei studenți de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava au beneficiat de un sejur SILC (Sejur de Imersiune Lingvistică și Culturală) la Sevrier, în Haute-Savoie, Franța, timp de două săptămâni, între 28 septembrie și 12 octombrie 2022.
Studenții au fost selectați pe baza unui dosar de candidatură și a unui interviu susținut în fața unei comisii de jurizare alcătuită din patru membri ai Asociației ASAP (Association Sevriolaine d’Aide et de Partage), cea care acordă această bursă aflată la cea de a 23-a ediție, începând din 1998.
Printre cei trei beneficiari se află și o botoșăneancă. Este vorba despre Simona-Rodica Vasilciuc (foto sus), fostă elevă a Colegiului Național ”A.T.Laurian” Botoșani, astăzi studentă în anul III la Limba și literatura franceză – Limba și literatura spaniolă. Studenta din Botoșani a fost însoțită de Denisa Ciungu, de la specializarea Limba și literatura franceză – Limba și literatura germană, și masterandul Anton Zazuliak, din anul I, Teoria și practica traducerii.
Cei trei au avut parte de un program dens, care le-a permis aprofundarea competențelor profesionale (comunicarea, traducerea și interacțiunea verbală dinamică în limba străină în contexte variate), dar și a celor transversale (relaționarea în echipă ca reprezentanți/ambasadori USV, participarea la proiecte de benevolat cu impact asupra comunității).
Studenții au putut profita de oportunități variate. De exemplu, incursiunea de la Bazar sans frontières le-a permis să achiziționeze nenumărate cărți de specialitate la un preț modic; întâlnirea de la Paris cu senatorul Pierre Hérisson, fost primar al localității Sevrier, le-a permis să viziteze Senatul Francez.
Creat acum douăzeci și patru de ani, Sejurul SILC (Sejur de Imersiune Lingvistică și Culturală) le permite în mod constant beneficiarilor săi să descopere limba și civilizația franceză la ea acasă, să descopere savoarea culturală și culinară a unui întreg patrimoniu, să își dezvolte simțul civic, să își valorifice tradițiile proprii, să își consolideze la modul practic cunoștințe diverse și să aprofundeze achiziții culturale și sociale cu valoare de resurse extrem de valoroase în devenirea lor personală și profesională.
Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O nouă bancnotă va fi lansată pe 1 decembrie: CUM va arăta
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Botoșăneni cu pneumonii ajunși la spital, internări și în rândul copiilor
Oana Sava
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024