Carmen trăiește în Italia și își caută familia biologică.
Patru frați și doi părinți care și-au abandonat copiii în orfelinat. Asta ar putea fi povestea tinerei, la fel cu a altor sute de botoșăneni. Unii dintre ei s-au împăcat cu situația, alții pornesc pe drumul greu al ”recuperării” istoriei familiale.
Este și cazul lui Carmen, astăzi în vârstă de 36 de ani.
”Numele meu înainte de adopție a fost Ciobanu Carmen. Sunt născută la Dorohoi la data de 20 decembrie 1985. Îmi caut mama biologică, pe Ciobanu Maria”,
este mesajul tinerei femei.
Carmen spune că mama ei ar putea avea astăzi aproximativ 70 de ani. Pe tatăl biologic îl cheamă Ciobanu Vasile.
În 1998, Carmen a fost adoptată de o familie din Italia, țară unde tânăra se află și în prezent.
”Am fost internată la casa de copii din Dorohoi de bebeluș și ulterior transferată la Botoșani, iar la vârsta de 13 ani am fost adoptată de către minunata mea familie din Italia. Știu că mai am patru frați, 3 surori și un frate. Două dintre surori le-am găsit în România, Marinela și Anca, crescute și ele în orfelinat împreună cu fratele Ciobanu Cristi Marian, care are 42/43 de ani, probabil domiciliat în Iași, despre care însă nu știm nimic, de asemenea caut și pe sora mea Ciobanu Daniela cu vârsta de 38/39 ani, adoptată cred în Italia”,
a povestit Carmen
Carmen și-a spus povestea prin intermediul The never forgotten Romanian children - Copiii niciodată uitați ai României, și speră să își găsească părinții și frații.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Podul construit în urmă cu aproape 100 de ani va fi demolat
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
ACUM: Un fost ministru și un primar de aproape 90%, LIVE la Botoșăneanul TV – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 06, 2024
ASTĂZI: Se oprește apa pe mai multe străzi din Botoșani din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Fără „amendă automată” pentru lipsa rovinietei: Legea a fost promulgată de președintele Iohannis
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024