Caz fără precedent în ultimii 10 ani la Botoşani. O femeie în vârstă de 35 de ani, din oraşul Bucecea, a născut, în ambulanţă, cel de-al zecelea copil.
Potrivit Libertatea, dimineaţă, tânăra însărcinată cu al zecelea copil, a simţit că o apucă durerile facerii şi a sunat la 112, chemând salvarea. Echipajul ajuns la ea acasă a preluat-o şi a plecat cu ea, în viteză, spre maternitate. Pruncul nu a aşteptat însă să ajungă la spital pentru a veni pe lume, aşa că s-a născut în ambulanţă. Atât mama, cât şi nou-născutul sunt bine şi au fost internaţi la Secţia de obstetrică şi ginecologie, unde vor rămâne câteva zile.
„Am fost solicitaţi pentru o gravidă aflată la a zecea naştere. Pe drum am avut fericita ocazie de a moşi. A născut un băieţel sănătos. Ne pare bine că s-a întâmplat să fie în ambulanţă şi totul s-a terminat cu bine”, a declarat Tiberiu Roman, asistent în cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani.
Potrivit datelor statistice ale Spitalului Judeţean, aceasta este a cincea botoşăneancă aflată la a zecea naştere în ultimii doi ani. În acelaşi interval 43 de femei au ajuns la cinci copii născuţi, 21 la şase copii, 12 la şapte, cinci la opt copii, iar trei la al nouălea.
Printre acestea din urmă se numără o femeie din Hilişeu Horia, care la 31 de ani este deja la al nouălea copil. A născut primul copil la 15 ani şi jumătate și de atunci aproape la fiecare an jumătate, familia a crescut cu câte un membru. Deşi este bunică, fiica ei de 16 ani fiind mamă, nu este foarte sigură că se va opri aici. „Nu ştiu dacă mai doresc sau nu, dar dacă mai vin sunt bineveniţi. Sunt sănătoşi şi asta e important”, a spus femeia.
În satul ei, aproape că este o obişnuinţă ca familiile să aibă mulţi copii. La fel se întâmplă şi în satul Tudor Vladimirescu din comuna Albeşti, acolo unde o familie are în medie cinci copii, de trei ori mai mulţi decât media naţională de 1,5 copii pe familie din mediul rural.
Oana Sava
Nov 28, 2024
CUM se înțelege Otilia Bilionera cu soțul turc: Fac două nunți la anul
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
INCENDIU la Botoșani: Proprietarul casei a intrat în flăcări disperat să-și salveze bunurile
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024