Aşa ceva nu aţi mai văzut! O gospodină desăvârşită din Botoşani a vrut să bată orice record românesc şi a pregătit un cozonac imens, de 12 kilograme, care va fi tăiat mâine în 120 de felii şi va fi oferit pofticioşilor, scrie publicaţia Click.
Minunea s-a întâmplat vineri, 25 noiembrie în satul Tocileni, comuna Stăuceni, din judeţul Botoşani, iar cozonacul gigant a fost dus a doua zi de Gabriela Moisuc la Târgul Tradiţional de la Agronomie din Bucureşti, pentru a putea fi fotografiat sau gustat de bucureșteni.
Ingredientele au ocupat o masă
Gospodina din Stăuceni a povestit că acesta este un cozonac domnesc, împletit în formă de spic, aşa cum îl făcea şi bunica ei.
Cozonacul a fost umplut cu 2 kg de nucă
Singura problemă pe care a avut-o a fost să găsească o formă suficient de mare în care să pună la copt cozonacul uriaş. Toate ingredientele sunt din gospodărie, iar ca să iasă rumen şi pufos cozonacul a fost frământat o oră şi a stat trei ore la cuptor.
Ingrediente: 6 5 kg făină; 1 kg zahăr; 50 ouă; 50 gr sare; 1/2 l ulei; 1 kg smântână; 500 gr drojdie de bere; 2 kg lapte dulce; 2 kg nucă; stafide 1/2 kg; lămâie; esenţă de rom.