Prototipul este un produs 100% românesc și va circula mai întâi în București, urmând să fie introdus și în alte orașe ale țării, în funcție de reacția pieței, a anunțat compania.
FAN Courier, companie cu capital 100% românesc, susține afacerile autohtone și introduce conceptul de transport integral eco-friendly, pentru a acoperi cererea de servicii de curierat în zonele exclusiv pietonale din marile orașe.
Compania a inclus recent în flota proprie, de peste 3.700 autovehicule, primul cargobike electric care va asigura ridicarea și livrarea expedițiilor în Centrul Vechi al Capitalei.
”Introducerea în flota proprie a mijloacelor de transport eco-friendly este un proiect pe care noi, acționarii FAN Courier, îl analizăm de câțiva ani buni. În tot acest timp, am studiat numeroase variante și propuneri întâlnite la târgurile internaționale de profil la care am participat. Prototipul care ne-a convins însă și cel pe care îl vom testa este cel fabricat la Fălticeni, pentru că permite transporturi cu o greutate însumată de până la 120 kg”, a declarat Adrian Mihai, unul din cei trei fondatori ai companiei FAN Courier.
Prototipul eco-friendly se află în prezent în faza de omologare, după obținerea tuturor avizelor impuse de legislație, urmând să fie testat în regim de pilot în cea mai mare zonă pietonală din București – Centrul Vechi. În funcție de reacția pieței, conceptul va fi extins și în alte mari orașe ale țării: Brașov, Sibiu, Constanța, Timișoara.
”Cargobike-ul Shillex este un produs 100% românesc. Inovația îi aparține unui inginer român care și-a transformat pasiunea pentru biciclete în afacere. Cargobike-urile custom made sunt realizate într-un atelier de producție în Fălticeni și expuse apoi într-un showroom în Botoșani. Acest parteneriat este modul prin care noi, FAN Courier, susținem antreprenoriatul românesc și încurajăm antreprenorii români să-și pună în practică ideile și pasiunile”, a explicat Adrian Mihai pentru Pro Tv
Cargobike-ul poate atinge o viteză maximă (limitată electronic) de 25 km/h, este prevăzut cu două baterii electrice care asigură autonomie de transport de aproximativ 55 de km parcurși în 4 zile de activitate.
Vehiculul nu necesită permis special de conducere și poate transporta colete cu dimensiuni de maxim 125x85x130 cm și o greutate însumată de 120 kg. Expedițiile beneficiază de aceleași condiții de siguranță ca celelalte mijloace de transport folosite de companie, coletele și plicurile fiind depozitate în cutia fixată pe vehicul.
FAN Courier este o companie cu capital integral românesc, fondată în 1998 de Adrian Mihai, Neculai Mihai și Felix Pătrășcanu. FAN Courier a devenit în 2006 liderul pieței românești de curierat. În prezent, deservește peste 50.000 de clienți, majoritatea persoane juridice, cu ajutorul unei echipe formate din peste 5.800 de colaboratori și a unei flote auto de peste 3.700 de autovehicule.
Care este salariul pe care-l cere Mailat de la echipele din Superliga
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile